Ieri a avut loc avanpremiera filmului „Tunete”. Acesta a fost proiectat pentru localnicii din satul Coșnița, filmul fiind anume despre drama oamenilor din această comună după războiul de pe Nistru. Astfel, primii spectatori au fost chiar protagoniștii reali ai filmului, care au fost copleșiți de momentele pe care le-au văzut. La începutul acestei săptămâni, filmul în regia lui Ioane Bobeica, a fost înaintat la premiile Oscar.
Filmul TUNETE relatează drama localnicilor din satele de lângă terenurile minate rămase după războiul de pe Nistru, iar localitatea în care a avut loc avanpremiera nu a fost aleasă întâmplător. Aici, minele au fost înlăturate în totalitate abia după opt ani de la război.
„Majoritatea o să se regăsească. Fiecare o să aleagă acele momente care ne-au afectat cândva în copilărie. De aici putem învăța fiecare, să fim mai buni, mai onești, să avem acel suflet pe care l-am simțit și eu reprezinta sentimentul de a iubi țara, de a fi alături de cel care are nevoie”
După proiecția filmului, pe unii spectatori i-am surprins chiar cu ochii în lacrimi.
Alții ne-au povestit că filmul le-a adus aminte de clipele în care, fiind copii, au trăit drama conflictului armat.
„Eu chiar dacă am privit filmul de 7 ori, numai ultima versiune, eu de fiecare dată, la final, sunt sensibilizat și plâng și eu. Chiar dacă sunt producător, și pe mine mă atinge ”, producător inițiator, Marin Madan.
Filmările au avut loc în perioada iunie-septembrie 2018, în satul Ustia și au durat 55 de zile, iar potrivit producătorilor, munca la această producție nu a fost una dintre cele mai ușoare.
„Părți ușoare în parte de producție nu au fost, cele mai dificile au ținut de administrarea bugetului, când trebuie să înțelegi ce trebuie să faci cu fiecare bănuț. Oamenii, echipa, care trebuie trezită în fiecare dimineață. La preproducție am fost 10, în producție 40 și acum 20-30”, producător inițiator, Marin Madan.
Premiera lungmetrajului va avea loc pe 5 octombrie. Filmul TUNETE a fost înaintat de Comitetul de selecție din Republica Moldova pentru premiile Oscar 2024. În premieră pentru cinematografia modernă a țării, în acest an, la selecția națională au participat patru filme produse în Moldova.