Ordinul Suveran Militar de Malta - cunoscut și sub numele de Cavalerii de Malta - nu este doar un ordin religios catolic cu o istorie de aproape 1.000 de ani și nici doar o organizaţie umanitară, cu misiuni în zonele fierbinţi din peste 120 de ţări. Este, de asemenea, un stat atipic, cu propria Constituţie şi paşapoarte, fără a deţine însă un teritoriu, scrie CNN.
Totodată, emite plăcuțe de înmatriculare pentru mașini - fără a avea drumuri pe care să le poată conduce - și propriile ștampile, monedă și pașapoarte.
Cavalerii au luat naștere ca ordin cavaleresc în Ierusalim în jurul anului 1099 și au primit în dar arhipelagul maltez în 1530 de la regele Spaniei. Napoleon Bonaparte i-a forțat pe Cavaleri să părăsească Malta în timpul invaziei franceze din 1798, iar în prezent, Ordinul își are sediul la Roma.
Daniel de Petri Testaferrata, președintele Ordinului, cu sediul în Malta, a declarat pentru CNN că doar aproximativ 100 dintre cei 13.500 de cavaleri, domnițe și capelani, care sunt acum împrăștiați pe tot globul, trăiesc în arhipelagul maltez.
Primele pașapoarte au fost emise de Ordinul de Malta în anii 1300, când diplomații săi au călătorit în alte state cu documente care atestau rolul lor de ambasadori. După cel de-al Doilea Război Mondial, utilizarea pașaportului diplomatic a căpătat caracteristicile pașapoartelor folosite în alte țări.
În prezent, există doar aproximativ 500 de pașapoarte diplomatice în circulație - ceea ce îl face cel mai rar pașaport din lume.
Paşaportul emis de Ordin este deţinut doar de membrii Consiliului, de ambasadori şi de familiile lor. Documentul este uşor de recunoscut datorită roşului distinctiv de pe copertă şi al numelui organizației scris, în franceză, cu litere aurii, „Ordre Souverain Militaire de Malte”.
„Ordinul acordă pașapoarte membrilor guvernului pe durata mandatului lor”, a declarat Daniel de Petri Testaferrata, preşedintele ramurii malteze a Ordinului.
Paşaportul Marelui Maestru este valabil pentru cea mai lungă perioadă, deoarece acesta este ales pe o perioadă de 10 ani, poate servi două mandate și trebuie să se retragă la vârsta de 85 de ani. Celelalte pașapoarte sunt valabile timp de patru ani și sunt utilizate doar pentru misiuni diplomatice. Pașapoartele au 44 de pagini marcate cu crucea malteză, fără alte imagini sau citate.
Eugenio Ajroldi di Robbiate, fostul director de comunicare al Ordinului, a declarat pentru CNN că poate fi amuzant să vezi reacția ofițerilor vamali când văd pașaportul.
„Probabil că nu au mai văzut niciodată unul. Odată, când am ajuns la aeroportul din Bangkok, o mulțime de operatori de la controlul pașapoartelor au vrut să vadă pașaportul meu rar și să facă un selfie cu el”, spune Ajroldi di Robbiate.
Potrivit lui De Petri Testaferrata, două treimi dintre membrii Schengen recunosc pașaportul diplomatic, iar Ordinul colaborează strâns cu multe țări cu care nu are relații diplomatice formale, cum ar fi Franța, Regatul Unit și Statele Unite.