Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, în întâlnirea cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken, necesitatea susținerii Republicii Moldova, „cea mai vulnerabilă țară din Europa după Ucraina”, precizând că „există un război hibrid asupra președintei Maia Sandu și asupra unui guvern democratic”.
„România a fost și va fi alături de Ucraina până când o să obțină victoria împotriva Federației Ruse. România și-a învățat lecția în ceea ce privește Rusia cu mult timp în urmă. Cunoaștem poporul rus și sistemul de agresiune.
De aceea, vă rugăm, în afară de parteneriatul pe care îl aveți cu România, să avem întotdeauna în vedere Republica Moldova. E cea mai vulnerabilă țară din Europa după Ucraina, unde există un conflict armat, iar în Republica Moldova există un conflict și un război hibrid asupra președintei Maia Sandu și asupra unui guvern democratic”, i-a spus Marcel Ciolacu lui Antony Blinken, potrivit G4Media.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu Secretarul de stat american Antony Blinken, în cadrul vizitei de lucru pe care șeful Executivului român o efectuează în aceste zile în Statele Unite ale Americii.
Agenda întrevederii a inclus subiecte care au vizat, în principal, consolidarea relației bilaterale în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, includerea României în programul Visa Waiver, precum și aspecte legate de securitatea în zona Mării Negre în contextul războiului din Ucraina, conectivitatea în regiune și asigurarea securității energetice regionale și europene.
O temă de interes pentru România abordată de premierul Marcel Ciolacu în discuția cu secretarul de stat Antony Blinken a fost, de asemenea, rolul pe care România îl poate avea în reconstrucția Ucrainei.