Dacia Buiucani a obținut o victorie extrem de importantă în ultimul meci din cadrul etapei a 13-a împotriva lui FC Florești și a luat o opțiune serioasă la calificarea în playoff-ul Superligii.
Meciul dintre Dacia Buiucani și Florești trebuia să aibă loc duminică, însă, a fost reprogramat pentru ziua de luni din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Oaspeții din nordul țării au început mult mai bine duelul crucial pentru cele trei puncte.
Efros l-a faultat în careu pe Solodovnicov și arbitrul a dictat penalty.
Rebenja și-a asumat execuția și a înscris fără probleme.
Replica gazdelor a fost una solidă. Antonii Josan a restabilit egalitatea cu o scăriță frumoasă peste portarul advers în minutul 20.
Peste doar trei minute, Dacia Buiucani a trecut în avantaj după ce Valentin Rebeja a înscris cu un șut frumos din afara careului.
Până la pauză atacuri au fost la ambele porți, iar Florești a reușit chiar să marcheze, însă golul a fost anulat pe motiv de offside.
Spectacol a fost și în repriza secundă. Oaspeții au asaltat poarta adversă, iar gazdele au preferat contraatacurile în forță, însă ocaziile periculoase au fost ratate.
Suvorov putea restabili egalitatea, însă mingea șutată de acesta din lovitură liberă a șters bara.
Dacia Buiucani a rezistat până la final și a obținut o victorie prețioasă făcând rocadă în clasament cu adversarul și în prezent este pe locul 6, ultimul care duce în playoff.
Ultima etapă a primei faze a Superligii va avea loc pe 3 decembrie.