Ar fi păgubit statul cu peste 80 de milioane de lei. Ofițerii CNA au desfășurat zece percheziții pe o cauză penală, privind spălarea de bani, rezultată dintr-o însușire istorică a 75,11% din patrimoniul Republicii Moldova deținut în cadrul societății pe acțiuni „Mioara” din municipiul. Bălți. O persoană din grupul implicat în schema de spălare de bani a fost reținută, urmând a fi audiată și plasată în izolator.
Potrivit CNA, statul deținea 75,11% din acțiunile societății pe acțiuni „Mioara”, constituit dintr-un complex de construcții de producere și un teren de 8 ha amplasate în municipiul Bălți. Ulterior, un grup de persoane cu diverse funcții în cadrul acestei entități ar fi organizat însușirea acestui pachet de acțiuni, după care au efectuat tranzacții încrucișate și au încheiat împrumuturi păguboase.
Deși faptele de însușire a proprietății statului Republicii Moldova au fost constatate prin decizie definitivă și irevocabilă a CSJ în anul 2016, grupul de persoane a intrat în proprietatea bunurilor imobile, o parte din care au fost înstrăinate în schimbul a cca 80 de milioane lei, de care urma să beneficieze statul.
În urma acțiunilor procesuale efectuate în dimineața zilei de 22.02.2024, ofițerii CNA au reținut unul dintre figuranții de bază care a intrat în proprietatea bunurilor, fiind ridicate obiecte și documente care prezintă interes pentru cauza penală.
Perchezițiile au fost desfășurate de ofițerii CNA, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău și suportul Serviciului Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (SPCSB).