Metodologia de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale a fost aprobat de Guvern. Documentul descrie întreg procesul, stabilește criteriile și condițiile pentru realizarea acesteia.
Guvernul notează că va susține localitățile amalgamate prin acordarea surselor financiare pentru stimularea bugetelor.
De asemenea, localitățile vor beneficia de suport financiar pentru dezvoltarea infrastructurii și pregătirea procesului de amalgamare voluntară. În acest sens, pentru anul 2023 în legea bugetului de stat au fost planificate 250 milioane de lei.
Prin urmare, metodologia va servi drept suport în dezvoltarea administrației publice locale eficiente și excluderea fragmentării excesive ale localităților.
Conform datelor statistice, administrația publică locală este extrem de fragmentată, aproape 90% din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I având o populație redusă, sub 5000 de locuitori.
Astfel, amalgamarea voluntară a UAT se va realiza cu respectarea următoarelor câtorva condiții cumulative de bază: teritoriul UAT amalgamate trebuie să fie continuu; populația UAT amalgamate trebuie să fie de regulă, de minim 3000 de locuitori, conform datelor oficiale privind populația furnizate de Biroul Național de Statistică. Distanța de la centrul administrativ al UAT amalgamate până la centrul oricărei din UAT care o compun nu trebuie să depășească 25 kilometri, calculată corespunzător drumurilor existente.
Autorii proiectului susțin că amalgamarea teritorială voluntară va spori capacitatea instituțională și financiară a administrației publice locale, iar ca urmare autoritățile vor furniza cetățenilor servicii mai calitative și mai accesibile.