Fabricarea, importul, distribuirea și comercializarea medicamentelor care conțin steroizi anabolizanți și androgeni vor fi restricționate în conformitate cu standardele internaționale. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern.
Folosirea unor doze mai mari de astfel de medicamente decât cele terapeutice este o practică riscantă, care are efecte negative asupra sănătății consumatorilor, potrivit Ministerului Sănătății.
„Datele statistice despre circuitul medicamentelor care conțin steroizi anabolizanți și androgeni arată că importul, producția internă și comercializarea lor în farmacii depășesc cu mult consumul din spitale.
Acest fapt demonstrează că sunt utilizate cantități mari de medicamente de către persoane care practică sportul și doresc să crească masa musculară”, se arată în proiect.
Urmare a măsurilor aprobate, piața farmaceutică din Republica Moldova va fi asigurată cu medicamente care conțin substanțe anabolizante și androgeni conform necesităților terapeutice. Respectiv, va fi eliminat accesul facil al populației la astfel de substanțe în condiții nemedicale.
După intrarea în vigoare a legii, Ministerul Sănătății va publica lista denumirilor comune internaționale și cantitățile necesare pentru fabricare sau import în funcție de numărul de pacienți și protocoalele de tratament. Medicamentele vor fi achiziționate anual prin licitație publică pentru instituțiile medicale și pacienții tratați ambulatoriu.
Proiectul de lege urmează să fie prezentat spre aprobare Parlamentului.