Președintele Nayib Bukele din El Salvador, cunoscut pentru reducerea violenței bandelor în această țară din America Centrală, a fost reales. Popularitatea sa a crescut vertiginos după ce a luat măsuri drastice împotriva criminalității, ceea ce a dus la scăderea ratei crimelor din țară, scrie BBC.
Rezultatele preliminare publicate după numărarea a 70% din voturi arată că acesta și-a asigurat un al doilea mandat, obținând 83% din voturi. El își revendicase deja victoria înainte ca rezultatele să fie anunțate.
Sub președinția sa, El Salvador a trecut de la una dintre cele mai violente țări din lume la una dintre cele mai sigure din America Latină.
Bukele s-a descris pe sine ca fiind „cel mai tare dictator din lume”.
În discursul prin care și-a anunțat victoria, Bukele a spus că țara sa a intrat în istorie. „De ce stau așa de mulți cu ochii pe o țară latino-americană mică? Pentru că le este frică de puterea exemplului”, le-a spus el susținătorilor săi.
„Salvadorienii au arătat întregii lumi că orice problemă se poate rezolva dacă există voința de a face asta”, a mai spus Bukele, potrivit revistei Time și Digi24.
De asemenea, el a lăudat performanța partidului său în alegerile legislative, pe care l-a creditat cu câștigarea a cel puțin 58 din cele 60 de locuri din Adunarea Națională: „Aceasta va fi prima dată când un singur partid conduce o țară într-un sistem complet democratic. Am pulverizat toată opoziția”.
Cu 70,25% din voturi numărate, partidul Nuevas Ideas (Idei noi) al lui Bukele a obținut peste 1,6 milioane de voturi, în timp ce partidul FMLN, aflat pe locul al doilea, a obținut puțin peste 140 000 de voturi, iar partidul Arena, aflat pe locul al treilea, nu a obținut decât 123 000 de voturi, a anunțat Tribunalul Electoral Suprem.
Printre cei care au sărbătorit rezultatul alegerilor s-a numărat Guadalupe Guillen, în vârstă de 55 de ani, care a declarat pentru agenția de știri Reuters că „îi mulțumește (lui Nayib Bukele), îi mulțumește lui Dumnezeu, pentru că i-a scos din această problemă cu bandele. Nu vrem să ne întoarcem la acel trecut oribil”.
De asemenea, o vânzătoare a declarat pentru Reuters că, datorită îmbunătățirii situației de securitate, nu mai trebuie să plătească 300 de dolari (240 de lire sterline) ca șantaj către bande la fiecare două săptămâni.
Ascensiunea de neegalat a lui Bukele se datorează unui singur lucru: scăderea uimitoare a ratei criminalității din El Salvador. De când a ajuns la conducerea țării în 2019, rata crimelor a scăzut de la 38 / 100.000 de locuitori, în acel an, la 7,8 în 2022 – cu mult sub media din America Latină de 16,4 la suta de mii de locuitori înregistrată în același an, potrivit The New York Times.
Războiul purtat de Bukele împotriva crimei organizate a distrus aproape în totalitate bandele de stradă care au terorizat populația timp de mai multe decenii. În același timp, însă, țara a suferit enorm la capitolul apărării drepturilor omului, libertăților civile și democrației.
Din martie 2022, atunci când Bukele a declarat stare de urgență, forțele de securitate au închis peste 75.000 de persoane.
Cifrele sunt incredibile: în El Salvador, 1 din 45 de adulți se află la închisoare. Între timp, guvernul a recunoscut că cel puțin 7.000 dintre ei au fost reținuți din greșeală și au fost eliberați, potrivit AP.
Alți lideri din regiune au luat aminte de ceea ce se întâmplă în El Salvador și concep planuri pentru a adopta și în țările lor o parte din măsurile drastice impuse de Bukele. Dar condițiile care i-au permis lui Bukele să aibă așa un succes și să devină atât de popular sunt unice El Salvadorului și ar fi imposibil de exportat în alte țări.