Actrița Florence Pugh a fost lovită, duminică, în față de un obiect aruncat din public în timpul unei apariții la un eveniment Comic Con din Brazilia, relatează BBC. Imaginile video o arată pe scenă, promovând cel mai recent film al ei, Dune: Part Two, alături de co-starurile sale Zendaya, Austin Butler și Timothée Chalamet. În timp ce se afla pe scenă, un obiect a fost aruncat în direcția ei, părând a veni din public. Actrița în vârstă de 27 de ani, nominalizată la Oscar, a fost lovită la ochiul drept.
Mai devreme, Pugh a spus publicului de la evenimentul organizat la São Paulo că pentru ea a fost „foarte, foarte special” să apară în cea de-a doua parte a filmului SF de succes.
Filmul urmează să fie lansat în martie 2024, scrie hotnews.
Pugh este doar ultima dintr-o listă de celebrități care au fost lovite de obiecte aruncate de fani pe scenă.
La începutul anului, Harry Styles a fost, de asemenea, lovit în ochi de un obiect la un concert în Austria, iar Pink părea să se simtă inconfortabil după ce o pungă cu cenușă umană a fost aruncată pe scenă în timpul unui concert la BST Hyde Park.