Focar de rujeolă la un centru de refugiați din Chișinău. Cinci copii au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase Toma Ciorbă, după ce au fost diagnosticate clinic cu această infecție. Nu se cunoaște exact dacă aceștia au fost vaccinați, deoarece părinții nu au prezentat confirmările necesare. În instituție a fost instituită carantină pentru 21 de zile de la ultimul caz de îmbolnăvire.
Potrivit, șefului Direcției generale asistență socială, al Primăriei Chișinău, Vladimir Bolocan, joi, în Centru de refugiați din strada Nicolae Testemițeanu 6 au fost raportate 3 cazuri de rujeolă în rândul refugiaților. A doua zi, o echipă AMT Centru care s-a deplasat la fața locului, conform competențelor, a mai înregistrat alte două cazuri.
„ Deci în total, avem 5 cazuri de rujeolă. Se consideră focar. Din păcate, statutul cu privire la vaccinare nu putem să-l aflăm la aceste persoane, deoarece nu dețin niciun act și nici nu doresc să comunice dacă au fost vaccinați sau nu. Dar din discuții s-a stabilit că doar o singură familie a fost vaccinată, au avut o deplasare în Germania unde au fost obligați să fie vaccinați”, a declarat Bolocan.
Toate cele cinci persoane au fost internate la Spitalul Toma Ciorbă, în stare stabilă. Totuși, la moment este doar confirmarea clinică a bolii, rezultatele de laborator, urmează a fi anunțate în aceste zile de către Centrul de Sănătate publică Chișinău. Între timp, în instituție a fost instituită carantină.
„Măsurile de izolare au fost întreprinse, s-au limitat la minimum interacțiunile dintre persoane în interiorul centrului și dintre persoanele din centru cu cei din afară. Timp de 21 de zile de la ultimul caz de rujeolă depistat. Refugiații cer susținere din partea medicilor, inclusiv medicamente. Noi, în limita competentelor, asigurăm asistența medicală primară, asigurarea cu medicamente intra în atribuțiile Ministerului Muncii și Protecției Sociale”, a spus șeful Direcției.
Potrivit lui Bolocan, în total, în centru sunt plasate cam 150-160 de persoane, dintre care peste 60 sunt copii, care nu sunt incluși în programul de vaccinare al țării noastre. Centrul este gestionat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.