Mai multe percheziții au avut loc la Comrat, de unde au fost ridicate un automobil și un telefon mobil, ambele folosite în organizarea migrației ilegale. Acțiunile au avut loc în privința unui bărbat, care ar fi facilitat trecerea frontierei de stat pentru cetățeni ucraineni.
Din dosarul penal, pornit în luna august 2023, au fost inițiate acțiuni speciale de investigații și urmărire penală după ce în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești au fost depistați doi bărbați ucraineni, ajunși fraudulos în Republica Moldova. Aceștia ar fi achitat peste 7.000 de dolari pentru trecerea ilegală a frontierei moldo-ucrainene și, ulterior să le fie asigurată deplasarea într-o țară din spațiul Schengen.
De la domiciliul moldoveanului au fost ridicate automobilul, care era utilizat în transportarea emigranților, dar și un telefon mobil, folosit la comiterea infracțiuni.
Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor și depistării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale.
![](https://tv8.md/resources/2023/10/21/16a2b568-60f3-4710-a2dd-92a4d0111e62_photo2023-10-2109-18-07.jpg)
![](https://tv8.md/resources/2023/10/21/54151c6f-3c53-4417-9ae8-a75c3674c77e_photo2023-10-2109-18-08.jpg)
![](https://tv8.md/resources/2023/10/21/59c0cab4-6667-427a-ab3c-c492505657ee_photo2023-10-2109-18-082.jpg)