Președinta Maia Sandu a avut o întâlnire cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Alteța Sa Regală Principele Radu, care a avut loc la Castelul Regal Săvârșin, aflat în apropierea Timișoarei. Șefa statului a declarat că a avut discuții foarte bune despre relațiile excelente între Republica Moldova și România.
„I-am mulțumit Majestății Sale pentru dragostea pe care o are față de țara și oamenii noștri, dar și pentru sprijinul său ferm, care ne aduce și mai aproape de visul nostru european.
Decizia pozitivă din decembrie a Uniunii Europene, de a lansa negocierile de aderare cu Moldova, se datorează și faptului că Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu, au promovat în capitalele europene aspirațiile moldovenilor de a deveni membri ai familiei europene”, a menționat președinta.
La vizită au luat parte reprezentanți ai Președinției și ai Ambasadei Republicii Moldova la București, precum și membri ai Casei Majestății Sale. A fost prezent ambasadorul moldovean, ES dl Victor Chirilă.
Președinta Maia Sandu a fost invitată la dejun, a vizitat castelul și a semnat în Cartea de Aur. Excelența Sa a vizitat apoi parcul și a plantat, la invitația Majestății Sale, un stejar pe Aleea Stejarilor Bătrâni, din Parcul Regal. În final, șefa statului moldovean a vizitat Casa Ceaiului și Muzeul Regal al Automobilului.
La plecare, înaltul oaspete a salutat autoritățile locale ale Săvârșinului.