Un consilier apropiat al comandantului-șef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a fost ucis luni seara, după ce un cadou trimis de ziua lui a explodat, a anunțat oficialul militar pe Telegram. Potrivit acestuia, de ziua de naștere, maiorul Ciastiakov s-a întors acasă de la serviciu cu cadouri de la colegi, pe care a început să le arate familiei.
„În circumstanțe tragice, asistentul și prietenul meu apropiat, maiorul Ghenadi Ciastiakov, a fost ucis de ziua lui.Un dispozitiv exploziv necunoscut a explodat într-unul dintre cadourile sale. Cauzele și circumstanțele vor fi stabilite în timpul anchetei. Este o pierdere grea pentru forțele armate ucrainene și pentru mine personal”, a spus Zalujnîi.
Grenada care s-a declanșat și l-a ucis a fost oferită de colegul său militar. Un raid a fost deja efectuat în biroul său, unde au fost confiscate încă două grenade, a informat ministrul de interne Igor Cliomenko.
Ministrul a subliniat că tragedia începe să fie înconjurată de diferite informații provenite din „surse”, așa că el a comunicat oficial primele circumstanțe ale tragediei, care au fost stabilite în urma investigațiilor preliminare.
Potrivit declarațiilor sale, era ziua de naștere a maiorului Ciastiakov, care s-a întors acasă de la serviciu cu cadouri de la colegi, pe care a început să le arate familiei.
„A scos o cutie de cadou cu grenade înăuntru și a început să-i arate fiului unul dintre proiectile. Erau grenade de un model nou occidental. Mai întâi, fiul a luat proiectilul în mână și a început să rotească inelul. Apoi militarul a luat grenadele de la copil și a smuls inelul, provocând explozia tragică”, a relatat Cliomenko.
El a precizat că poliția a găsit încă 5 grenade neexplodate în apartamentul lui Ciastiakov. Acestea vor fi supuse expertizei. În plus, forțele de ordine au identificat colegul militar care i-a făcut cadoul fatal. Un raid a fost deja efectuat în biroul său, unde au fost confiscate încă 2 grenade similare. Investigarea inițială este în curs.
„Vă îndemn să nu răspândiți informații neoficiale. Ancheta premergătoare procesului continuă, așteptați concluziile oficiale ale anchetei”, a subliniat șeful MAI ucrainean.
În același timp, o sursă a agenției Unian din instituțiile de aplicare a legii a precizat că grenadele făceau parte dintr-un „set de cadou” pe care colegul său, colonelul Timcenko, i l-a oferit de ziua sa de naștere. El deja a dat declarații autorităților despre faptul că a decis să facă acest cadou, punând o sticlă de whisky „Black Label” și 6 grenade într-o cutie de lemn.
Acest lucru a fost confirmat și de trei martori care au fost prezenți când colonelul a oferit cadoul. Se menționează că în timp ce făcea asta, Timcenko i-a spus lui Ciastiakov: „E dificil să te surprind - de aceea îți ofer grenade de luptă și o sticlă de whisky bun”.
Interlocutorul Unian presupune că Ciastiakov a interpretat acest lucru ca pe o glumă, deoarece ulterior a luat copiii de la școală și a început să dezlege cadourile cu ei. El a crezut că în cutie nu sunt grenade de luptă, ci pahare cu forme specifice.
De altfel, Timcenko și-a păstrat două grenade pentru el. Fotografia furnizată de sursa Unain arată cum arată acestea.
Ghenadi Ciastiakov a lăsat în urmă soția și patru copii.
Atacurile care vizează liderii ucraineni au fost relativ rare de la începutul invaziei ruse din februarie 2022, în timp ce mai mulți oficiali ruși ai ocupației și susținători ai invaziei rusești au fost deja vizați de atacuri, în special cu bombă.
În aprilie anul trecut, un celebru blogger militar rus cunoscut sub numele de Vladlen Tatarski a fost ucis în explozia unei statuete primite cadou la Sankt Petersburg, în nord-vestul Rusiei. Acest caz a amintit de moartea, în august 2022, a Dariei Dughina, fiica ideologului ultranaționalist rus Alexander Dughin, care sprijină cu fervoare invazia rusă în Ucraina.
