Foștii șefi FIFA și UEFA, Sepp Blatter și Michel Platini, au fost achitați definitiv în procesul de corupție care îi viza. Cei doi oficiali au fost puși sub acuzare după ce Blatter ar fi efectuat o plată de două milioane de franci elvețieni din conturile federației pe care o conducea, către Platini, transmite Golazo.
Cei doi au fost achitați în primă instanță, în vara lui 2022, de tribunalul federal din Bellinzona, dar procuratura generală din Elveția a contestat decizia și a solicitat pedepse de 20 de luni, cu suspendare pentru doi ani.
Achitarea definitivă a venit din partea judecătorilor Instanței de Apel din cadrul Tribunalului Penal Elvețian din orașul Muttenz, lângă Basel.
„După două achitări, chiar și Biroul Procurorului General al Elveției trebuie să realizeze că aceste proceduri penale au eșuat definitiv. Michel Platini trebuie în sfârșit lăsat în pace. Procedurile penale au avut nu numai consecințe juridice, ci și consecințe personale și profesionale masive pentru Michel Platini, deși nicio probă incriminatoare nu a fost prezentată vreodată. Printre altele, procedurile penale au împiedicat alegerea sa ca președinte al FIFA în 2016”, a declarat avocatul lui Platini, Dominic Nellen.
Ancheta a fost deschisă în 2015, atunci când Platini, președinte UEFA din 2007, se pregătea să candideze pentru șefia FIFA deținută de Blatter, din 1998.
Plata de care cei doi sunt acuzați, ar fi fost un onorariu de consultanță pentru activitatea desfășurată de Platini între 1998 și 2002, despre care francezul a afirmat că a fost parțial amânată deoarece FIFA nu dispunea de fondurile necesare pentru a-l plăti integral.
Cei doi oficiali au negat în mod constant acuzațiile.
video: x/SkySportsNew