Astăzi se fac 30 de ani de la punerea în circulație a leului moldovenesc ca mijloc de plată pe teritoriul Republicii Moldova. Cu ocazia Zilei monedei naționale, marcată anual pe 29 noiembrie, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a venit cu un mesaj de felicitare. Totodată BNM organizează mai multe activități interactive de educație financiară, excursii și concursuri pentru tineri și copii.
Într-un mesaj de felicitare, guvernatorul BNM, Octavian Armașu, menționează că introducerea monedei naționale a însemnat pentru Republica Moldova un prim-pas spre economia de piață, spre primele reforme economice, primele expresii ale unei politici monetare independente.
„Leul moldovenesc și-a afirmat rolul său ca mijloc de plată consfințit prin Constituție, iar Banca Națională dispune de experiența necesară ca să-i asigure rezistența și să mențină sectorul bancar stabil și de încredere”, a menționat Octavian Armașu.
În acest an, BNM organizează mai multe evenimente, între care, o călătorie pe „Drumul banilor”, un eveniment de educație financiară pentru copii și tineri. Călătoria va începe la banca centrală și se va încheia la băncile comerciale, oferind vizitatorilor posibilitatea de a afla cum circulă banii, sub ce formă și cum ajung în economie sau la consumatori.
De asemenea, Banca Națională, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, organizează, în perioada 25-30 noiembrie 2023, excursii dedicate aniversării leului moldovenesc. La intrarea în muzeu, vizitatorii primesc un card- tichet, care le oferă accesul gratuit în toate sălile, inclusiv la expoziția „Comorile trecutului”, care prezintă vestigii din aur și argint.
Aniversarea va culmina cu o ceremonie oficială la care vor fi desemnați câștigătorii concursului „Descoperă monumentele de pe bancnotele de lei moldovenești”.
Leul moldovenesc a fost pus în circulație pe 29 noiembrie 1993, când a înlocuit cuponul. Schimbul s-a realizat după cursul 1 leu pentru 1.000 cupoane. Designul leului moldovenesc a fost elaborat de artistul plastic Gheorghe Vrabie.