Război în Israel, ziua 106. Președintele american Joe Biden a discutat vineri la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, a anunţat Casa Albă. O delegație a militanților Hamas a ajuns la Moscova pentru a identifica o eventuală soluție care să pună capăt războiului din Israel. Federația Rusă a solicitat eliberarea ostaticilor captivi, printre care se află și trei cetățeni ruși.
UPDATE Conflictul actual dintre Israel și Hamas a făcut aproape de trei ori mai mulți morți în Gaza decât în ultimii 15 ani la un loc, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Femei, entitatea pentru egalitatea de gen a organizației. Statisticile publicate vineri spun că peste 24.620 de palestinieni au fost uciși în Gaza de la începutul ultimului război, odată cu atacurile Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie 2023. Bilanțul ONU reflectă, de asemenea, numărul de decese publicat de Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas.
UPDATE Președintele SUA spune că premierul israelian nu se opune tuturor soluțiilor cu două state, în urma unei convorbiri telefonice pe care cei doi au avut-o pentru prima dată în aproape o lună, transmite The Guardian. Joe Biden a declarat că înființarea unui stat independent pentru palestinieni nu este imposibilă cât timp Benjamin Netanyahu este încă în funcție, în urma unei convorbiri telefonice cu premierul israelian, vineri. Întrebat dacă o soluție cu două state este imposibilă cât timp Netanyahu se află încă în funcție, Biden a spus: ”Nu, nu este”.
UPDATE UE acuză Israelul că a finanțat Hamas pentru a reduce puterea Autorității Palestiniene în fața teroriștilor. Armata israeliană a anunțat uciderea unui important membru al Jihadului Islamic în Gaza