Atac israelian în apropiere de spitalul Al-Aqsa. Israelul spune că a vizat gruparea Jihadul Islamic. Tot astăzi, mii de israelieni au protestat față de modul în care Netanyahu a gestionat războiul din Gaza. Familiile ostaticilor cheamă la un miting în faţa parlamentului. Între timp, Israel și Hamas urmează să reia astăzi negocierile pentru un nou armistițiu în Fâșia Gaza, fiind cea mai recentă încercare de a se obţine o pauză după aproape şase luni de război în Fâşia Gaza. Trei nave încărcate cu sute de tone de ajutoare umanitare vor ajunge luni în Fâşia Gaza.
UPDATE: Premierul israelian Benjamin Netanyahu urma a fi supus unei intervenții chirurgicale pentru o hernie diagnosticată de medicii săi, a transmis administrația sa, citată de Reuters, citat de hotnews.ro.
Premierul va fi sedat complet după ce medicii săi au descoperit hernia „în timpul unui examen de rutină”, precizează oficialii israelieni. „În acest timp, viceprim-ministrul și ministrul Justiției Yariv Levin va servi ca prim-ministru interimar”, se arată în comunicat.
UPDATE: Armata israeliană a anunțat duminică efectuarea un atac aerian împotriva unui centru de comandă operat de gruparea teroristă Jihadul Islamic în curtea spitalului Al-Aqsa din Fâșia Gaza, relatează Reuters, citat de hotnews.ro.
„Centrul de comandă și teroriștii au fost loviți cu precizie, cu scopul de a minimiza daunele aduse civililor din zona spitalului”, a spus armata. „Clădirea spitalului Al-Aqsa nu a fost deteriorată și funcționarea sa nu a fost afectată”.
În schimb, oficialii palestinieni din domeniul sănătăţii şi presa care apariține de Hamas au declarat că atacul a lovit mai multe corturi în interiorul spitalului Al-Aqsa, ucigând patru persoane şi rănind mai multe, inclusiv cinci jurnalişti.
UPDATE: Trei nave cu ajutoare umanitare care au plecat din Cipru urmează să ajungă luni în apropiere de Fâşia Gaza, au declarat reprezentanţi ai guvernului cipriot, citaţi duminică de DPA, transmite Agerpres, citat de hotnews.ro.
Este de aşteptat ca descărcarea ajutorului umanitar să fie problematică, întrucât nu există un port adecvat în Fâşia Gaza. Situaţia este îngreunată de adâncimea mică a apei în apropierea coastei.
UPDATE: Negocierile pentru un armistiţiu între Israel şi Hamas urmează a fi reluate duminică la Cairo. Este cea mai recentă încercare de a se obţine o pauză după aproape şase luni de război în Fâşia Gaza, a anunţat sâmbătă televiziunea egipteană Al Qahera News TV, citând o sursă din domeniul securităţii, potrivit digi24.ro.
Un oficial israelian a declarat pentru Reuters că Israelul va trimite duminică o delegaţie la Cairo. Un oficial Hamas a declarat pentru Reuters că grupul va aştepta mai întâi să afle de la mediatorii de la Cairo rezultatul discuţiilor cu Israelul.
Părţile aflate în conflict au intensificat negocierile, cu medierea Qatarului şi a Egiptului, pentru o suspendare de şase săptămâni a ofensivei israeliene în schimbul propunerii de eliberare a 40 dintre cei 130 de ostatici încă deţinuţi de gruparea militantă palestiniană din Gaza.
Hamas a încercat să obţină ca orice acord să se transforme în încetarea luptelor şi retragerea forţelor israeliene. Israelul a exclus această variantă, afirmând că va relua în cele din urmă eforturile de dezmembrare a capacităţilor administrative şi militare ale Hamas.
UPDATE: Furia tot mai mare față de guvernul lui Benjamin Netanyahu a făcut ca mii de israelieni să iasă în stradă, cerând demisia premierului. Protestatarii au blocat un drum principal din Tel Aviv, în timp ce poliţia a folosit tunuri cu apă împotriva manifestanţilor.
Familiile ostaticilor israelieni reţinuţi în Fâşia Gaza au lansat un apel la o manifestaţie în masă în faţa parlamentului la Ierusalim săptămâna viitoare, în timp ce mii de persoane s-au adunat sâmbătă în sprijinul lor la Tel Aviv, scrie AFP, citat de hotnews.ro.
Protestatarii au blocat unul dintre drumurile principale din Tel Aviv, în timp ce două mitinguri paralele, unul cerând eliberarea ostaticilor reţinuţi în Fâşia Gaza, iar celălalt criticând guvernul israelian, s-au unit, notează Agerpres. Poliţia a folosit tunuri cu apă împotriva manifestanţilor care au aprins focuri şi au blocat o parte din drumuri cu vehicule.