Forțele israeliene au continuat bombardamentele asupra Fâșiei Gaza în ceea ce palestinienii spun că a fost cel mai intens atac de la începutul războiului. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, cel puţin 240 de persoane au fost ucise în ultimul val de atacuri. Hamas a anunțat că nu va mai face niciun schimb de prizonieri cu Israelul până la încetarea focului în enclavă.
UPDATE Ministerul Sănătății condus de Hamas din Gaza spune că 15.523 de persoane au fost ucise în Gaza de la începutul războiului, transmite BBC. Într-o conferință de presă, Dr. Ashraf Al-Qudra a declarat că 41.316 palestinieni au fost, de asemenea, răniți din 7 octombrie.
UPDATE Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat că au marcat 10.000 de atacuri aeriene efectuate în Fâșia Gaza, care au fost conduse de forțele terestre, transmite Times of Israel. Aceste lovituri aeriene au fost conduse de așa-numita unitate de cooperare a Forțelor Aeriene Israeliene – cunoscută și sub numele de Unitatea de Cooperare 5620 – care coordonează operațiunile dintre IAF și forțele terestre în timpul manevrelor.
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă seara că nu va permite ca Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP), care guvernează în unele zone din Cisiordania să preia controlul asupra Fâşiei Gaza în cazul în care Israelul va reuşi să înlăture Hamas de la putere, în opoziţie cu poziţia preşedintelui american Joe Biden şi a altor actori internaţionali cheie, relatează EFE şi The Times of Israel.
UPDATE Armata israeliană a anunțat că trupele au descoperit peste 800 de puţuri de tunel în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei terestre, la finalul lunii octombrie, informează Times of Israel. Aproximativ 500 dintre ele au fost deja distruse, fie prin detonarea unor cantităţi mari de explozibili în interior, fie prin sigilarea lor.
UPDATE În dimineața zilei de duminică, 3 decembrie, o rachetă a fost trasă din Siria spre nordul Israelului, a transmis armata israeliană. Racheta a căzut într-o zonă deschisă, fără a provoca victime sau pagube materiale. Nu au sunat sirene în orașe. Armata israeliană a transmis că a tras asupra rachetei cu artileria.
UPDATE Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a îndemnat sâmbătă Israelul, care şi-a reluat bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, să protejeze civilii palestinieni, o condiţie în opinia sa pentru o victorie pe teren împotriva Hamas, relatează AFP. „Lecţia de ţinut minte este că nu eşti asigurat să câştigi un război urban dacă nu protejezi civilii. Lecţia este că nu poţi câştiga un război urban decât dacă protejezi civilii”, a subliniat el.
UPDATE Autoritățile israeliene au confirmat, duminică, informațiile conform cărora, după încetarea războiului din Fâșia Gaza, intenționează să creeze o zonă tampon în enclavă în scopuri de securitate, a informat duminică The Times of Israel . „Pentru a asigura securitatea, departamentul de apărare discută despre formarea unei zone tampon la graniță – pe partea palestiniană din Gaza, astfel încât gruparea Hamas să nu mai poată concentra forțele în apropierea graniței și să declanșeze alte atacuri în Israel”, a transmis un oficial al guvernului israelian sub protecția anonimatului.
UPDATE Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat moartea a încă doi soldaţi ucişi în luptele împotriva Hamas în Fâşia Gaza, informează Times of Israel. Sergentul Aschalwu Sama, 20 de ani, din Petah Tikva, soldat de infanterie în Batalionul 932 al Brigăzii Nahal. Sama a fost rănit pe 14 noiembrie şi a murit sâmbătă, din cauza rănilor.
UPDATE Forțele aeriene au efectuat mai multe atacuri, în noaptea de sâmbătă spre duminică, lovind tuneluri, centre de comandă, depozite de muniții și alte locații ale luptătorilor Hamas din Gaza, a transmis armata israeliană. În plus, o celulă teroristă a fost „eliminată” de o dronă, dirijată de trupe la sol.
UPDATE Aripa armată a grupării militante Hamas, Brigăzile Al Qassam, a anunţat că a lansat mai multe rachete asupra oraşului Tel Aviv, ca răspuns la ofensiva militară a Israelului asupra Fâşiei Gaza, relatează CNN. Gruparea armată a susținut că acest atac reprezintă un răspuns la ceea ce ea numește „masacrele sioniste împotriva civililor”. Rachetele au fost lansate dintr-o locație din nordul Fâșiei Gaza, potrivit Izzat al-Rishq, membru al biroului politic al Hamas.
UPDATE Armata israeliană a transmis, sâmbătă că a ucis un comandant al batalionului Hamas responsabil pentru mai multe atacuri mortale atât împotriva civililor, cât și împotriva soldaților, în atacul terorist din 7 octombrie, relatează The Times of Israel. Este vorba despre comandantul batalionului Shejaiya al Hamas, Wessam Farhat, care a fost ucis în urma unui raid aerian israelian.
UPDATE Forțele israeliene efectuează lovituri aeriene și de artilerie extinse în toată Fâșia Gaza, potrivit rapoartelor presei palestiniene, citate de The Times of Israel. Printre zonele vizate se numără și orașul Khan Younis, din sudul Gazei, a declarat publicația de știri pro-Hamas Shehab. Oamenilor din zonele de est ale orașului Khan Younis li s-a transmis de către armata israeliană să se evacueze spre sud.
UPDATE Şeful adjunct al Hamas, Saleh Al-Arouri, a declarat sâmbătă la postul de televiziune pan-arab Al Jazeera că nu va mai fi făcut niciun schimb de prizonieri cu Israelul până când nu va înceta focul în Gaza, relatează Reuters. Arouri a declarat că ostaticii care sunt încă ţinuţi prizonieri de Hamas sunt soldaţi israelieni şi bărbaţi civili care au servit anterior în armata israeliană. El a spus că aceştia nu vor fi eliberaţi decât dacă va exista o încetare a focului şi dacă toţi deţinuţii palestinieni vor fi, de asemenea, eliberaţi.
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă seară că singura modalitate de a atinge obiectivul Israelului de a distruge Hamas este continuarea invaziei terestre în Gaza, transmite Times of Israel. Netanyahu a spus că războiul va continua până când acest obiectiv va fi atins, adăugând că va continua să lucreze pentru eliberarea ostaticilor încă deținuți de Hamas în Gaza.