Capitala Ucrainei, Kiev, a fost din nou ținta unui atac aerian cu drone, în urma căruia un bloc turn a fost lovit. Autoritățile locale au raportat „flăcări la etajele superioare”, în timp ce explozii puternice s-au auzit în tot orașul. Pe front, trupele ruse continuă ofensiva în mai multe direcții, înregistrând un avans în zona în partea de nord-vest a localității Avdiivka.
UPDATE Moscova sugerează că va rupe legăturile diplomatice cu Statele Unite dacă Washingtonul confiscă activele ruseşti îngheţate ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, a anunţat ministrul de externe adjunct rus Serghei Riabkov.
UPDATE Rusia a pierdut Ucraina pentru totdeauna ca rezultat al războiului şi nu va fi capabilă să-şi atingă obiectivele militare în pofida unui efort masiv al armatei sale făcut după invadarea Ucrainei în februarie anul trecut, a susţinut vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează DPA.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a plasat vineri sub administrația „temporară” a statului compania Rolf, cel mai mare dealer auto din Rusia, o mutare denunțată în termeni duri de proprietarul afacerii.
UPDATE Zone întinse din Ucraina au rămas fără energie electrică vineri din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice, a anunțat Ministerul ucrainean al Energiei, transmite The Kyiv Independent. 13 regiuni ucraineen au fost afectate fie de vremea nefavorabilă, fie de atacurile rusești asupra infrastructurii energetice, cu impact asupra alimentării cu energie electrică a aproape 100.000 de persoane. Cea mai afectată regiune a fost regiunea Transcarpatia, unde 64.300 de persoane au rămas fără energie electrică din cauza vântului puternic.
UPDATE Armata ucraineană a doborât 24 din cele 28 de drone de atac lansate în cursul nopții de Rusia, au anunțat vineri Forțele aeriene ucrainene, informează Ukrainska Pravda. „În noaptea de joi spre vineri, invadatorii ruși au atacat din nou Ucraina, folosind 28 de UAV de tip „Shahed-136/131″. 24 de UAV-uri de atac au fost distruse de forțele și mijloacele de apărare aeriană”, a transmis forțele aeriene ucrainene.
UPDATE Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, vineri, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 351.350 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie. Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 1.080 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană. De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 5.837 de tancuri, 10.843 de blindate, 8.250 de sisteme de artilerie, 324 de avioane, 324 de elicoptere și 6.365 de drone.
UPDATE Casa Albă pregăteşte Rusiei o nouă propunere pentru eliberarea a doi cetăţeni americani aflaţi în închisorile sale, a afirmat joi un purtător de cuvânt, scrie AFP.
UPDATE Șeful Centrului Anticorupție, Vitaly Shabunin, a arătat imagini cu o explozie a unei drone în apropierea casei sale. Una dintre bombele de noapte a explodat mai multe case din cea în care dormeau copiii mei. Până la victorie, nicio familie ucraineană nu va fi în siguranță", a scris el.
UPDATE „Lucrăm din greu pentru a vedea dacă putem veni cu o altă propunere care să aibă mai mult succes”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, după ce Moscova a respins o ofertă anterioară pentru a-i elibera pe jurnalistul publicaţiei Wall Street Journal Evan Gershkovich şi pe fostul puşcaş marin Paul Whelan, potrivit Agerpres. Închis pentru spionaj în Rusia din 2018, Paul Whelan a declarat, într-un interviu publicat miercuri de BBC, că se simte „abandonat” de Statele Unite, pe care le-a acuzat de „trădare” deoarece nu au reuşit să-l repatrieze.