Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 927: Atac la Kiev, explozii în Rusia, rachete din Iran și film scandalos! CIA: Ordinea lumii e amenințată

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 745: Bombardamente la Odesa și Herson. Rusia anunță un atac în Kursk și Rostov

missing
09 martie 2024, ora 20:25

Drone ucrainene au atacat regiunile Kursk și Rostov la primele ore ale zilei sâmbătă, 9 martie, au anunțat autoritățile locale ruse. În Kursk, resturi de la o dronă au căzut peste acoperișul unei clinici medicale. Nu au fost raportate victime, dar din cauza amenințării cu explozii, pacienții din secția de terapie intensivă au fost evacuați, a anunțat guvernatorul local Roman Starovoyt. În Rostov, guvernatorul regiunii Vasili Golubev a anunțat un atac „masiv”, unde mai multe drone au fost distruse, iar un angajat în intervențiile în caz de urgență a fost rănit.

UPDATE Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, sâmbătă, într-un comunicat că, în total, au avut loc 58 de confruntări armate pe front în ultima zi, dintre care 21 în direcția Novopavlovsk. „Pe direcția Novopavlovsk , forțele de apărare continuă să rețină inamicul în zonele Krasnohorivka, Georgiivka și Novomikailivka din regiunea Donețk, unde inamicul, cu sprijinul aviației, a încercat de 21 de ori să spargă apărarea ucraineană”, se arată în mesaj.

UPDATE Forțele de Apărare de Sud au raportat, pe Telegram, că militarii ucraineni continuă să extindă capul de pod de pe malul stâng al Niprului. „În zona operațională a Forțelor de Apărare de Sud, lupta zilnică de artilerie nu se oprește. Deși în cursul zilei curente, inamicul nu a desfășurat operațiuni de asalt, a efectuat atacuri cu artilerie și mortiere în zona Krinok. Soldații ucraineni dețin poziții, luând măsuri de consolidare și extindere a capului de pod de pe malul stâng al Niprului.”, se arată în mesaj.

UPDATE Oleksandr Prokudin, șeful Administrației Militare Regionale Herson, a anunțat, sâmbătă, pe  Facebook, că în regiunea Herson, două persoane au fost ucise și alte două au fost rănite în urma bombardamentelor rusești din ultima zi. „În Herson, patru clădiri înalte și 30 de case particulare au fost avariate. În localitățile din regiunea Herson au fost lovite două clădiri administrative, o grădiniță, un garaj și mai multe mașini. Din cauza atacurilor ruse, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, inclusiv un copil”, a transmis Oleksandr Prokudin.

UPDATE Şeful diplomaţiei britanice David Cameron şi-a exprimat opoziţia faţă de trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, chiar şi pentru a forma acolo soldaţi, într-un interviu pentru cotidianul german Süddeutsche Zeitung publicat sâmbătă, scrie AFP. Întrebat dacă, în opinia sa, este un lucru inteligent ca în situaţia actuală să se excludă orice trimitere de soldaţi occidentali în Ucraina, Cameron a răspuns publicaţiei germane: „Misiunile de formare sunt mai bine executate în afara ţării. În Marea Britanie, noi am format 60.000 de soldaţi ucraineni”.

UPDATE Un civil de 46 de ani a murit sâmbătă dimineață, după un atac rusesc asupra orașului Ceasov, din regiunea Donețk, a anunțat guvernatorul regional Vadim Filashkin. De asemenea, 2 blocuri au fost avariate în oraș în urma atacului.

UPDATE Rusia a pierdut 423.160 de militari în Ucraina de la începutul invaziei din 24 februarie 2022, a informat sâmbătă Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Dintre aceștia, 850 de soldați au murit în ultima zi, potrivit Kievului. Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 6.712 tancuri, 12.823 de vehicule blindate de luptă, 13.683 de vehicule și rezervoare de combustibil, 10.428 de sisteme de artilerie, 1.012 de sisteme de lansare multiplă de rachete, 707 de sisteme de apărare aeriană, 347 de avioane, 325 de elicoptere și 8.041 de drone, 26 de bărci și un submarin.

UPDATE Forțele ruse au lansat sâmbătă dimineață o rachetă în direcția Odesa, iar regiunea a fost plasată sub alertă de raid aerian, au anunțat Forțele Aeriene ucrainene.

UPDATE Rusia a anunțat că drone ucrainene au atacat regiunile Kursk și Rostov la primele ore ale zilei sâmbătă, 9 martie. În Kursk, resturi de la o dronă au căzut peste acoperișul unei clinici medicale. Nu au fost raportate victime, dar din cauza amenințării cu explozii, pacienții din secția de terapie intensivă au fost evacuați, a anunțat guvernatorul local Roman Starovoyt. De asemenea, guvernatorul regiunii Rostov, Vasily Golubev, a declarat că mai multe drone au fost distruse în regiune. Un angajat în intervențiile în caz de urgență a fost rănit în urma atacului, a spus acesta.

UPDATE Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri că ţara sa se oferă să găzduiască un summit pentru încheierea păcii între Rusia şi Ucraina, pentru a pune capăt războiului, informează Agerpres, care citează Reuters. La o conferinţă de presă după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, Erdogan a afirmat că a discutat în detaliu cu acesta despre evoluţia războiului din Ucraina.

UPDATE Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, se află în vizită în Turcia, unde a mulțumit „președintelui țării și tuturor companiilor de apărare turcești și ucrainene pentru parteneriatul lor și pentru că au lucrat împreună pentru a aduce pacea mai aproape și pentru a o face una durabilă”.

UPDATE Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a cerut vineri să înceteze imediat discuţiile despre o eventuală trimitere a unor trupe străine în Ucraina care să sprijine această ţară în războiul cu Rusia, idee lansată de preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres. „Nimeni nu vrea cu adevărat să aibă trupe la sol în Ucraina. Acum există o dezbatere în desfăşurare pe acest subiect, prin urmare ar trebui să o oprim în acest moment”, a spus ministrul german la Helsinki, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său finlandez Antti Hakkanen. Boris Pistorius a admis că discuţiile între ţările europene şi membrii NATO sunt necesare, dar a apreciat că accentul la ora actuală trebuie pus pe găsirea celei mai bune modalităţi de a sprijini Ucraina, în condiţiile în care aliaţii acesteia nu reuşesc să ţină pasul cu nevoile armatei ucrainene.

Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova și cum îi susținem pe cei deja prezenți, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți și Dumitru Vicol, analist financiar.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.

Combaterea fenomenului corupției, responsabilitatea tuturor. Kovesi: „Nu există nicio țară curată”
Combaterea fenomenului corupției, responsabilitatea tuturor. Kovesi: „Nu există nicio țară curată”
/VIDEO/ #VreauÎnEuropa: Instituțiile UE. Cum funcționează cadrul instituțional unic în lume
/VIDEO/ #VreauÎnEuropa: Instituțiile UE. Cum funcționează cadrul instituțional unic în lume
/VIDEO/ Imagini cu drona: Cum a găsit poliția băiatul de 13 ani, dispărut la Soroca
/VIDEO/ Imagini cu drona: Cum a găsit poliția băiatul de 13 ani, dispărut la Soroca
/PROMO/ An școlar nou, provocări vechi. Despre restanțele în educație - sâmbătă, la „Moldova gândește”
/PROMO/ An școlar nou, provocări vechi. Despre restanțele în educație - sâmbătă, la „Moldova gândește”
/VIDEO/ Administratorul canalului de Telegram care publica imagini intime cu femei, în căutare de mai multă vreme. 7 cauze penale pornite
/VIDEO/ Administratorul canalului de Telegram care publica imagini intime cu femei, în căutare de mai multă vreme. 7 cauze penale pornite

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 927: Atac la Kiev, explozii în Rusia, rachete din Iran și film scandalos! CIA: Ordinea lumii e amenințată

07 septembrie 2024, ora 16:52

Rusia a lansat, în timpul nopții, mai multe drone asupra capitalei ucrainene Kiev, au anunțat autoritățile locale, fragmente din aparatele de zbor căzând în apropierea unor clădiri rezidențiale și provocând un incendiu. Totodată, un atac cu drone a fost raportat și asupra regiunii ruse Voronej, unde guvernatorul a precizat că a izbucnit un incendiu și au avut loc explozii, notează Libertatea. În timp ce pe front se dau lupte grele în estul Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski s-a alăturat unei întâlniri a susţinătorilor internaţionali ai Ucrainei în Germania pentru a face rost de arme suplimentare.

Iranul a transferat recent Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acţiune pentru a le utiliza în războiul împotriva Ucrainei, potrivit surselor CNN. Pe de altă parte, SUA anunță un nou ajutor militar Kievului. Personalităţi politice şi culturale ucrainene şi-au exprimat furia faţă de proiecţia în afara competiţiei, la Festivalul de Film de la Veneţia, a unui documentar al unei regizoare ruso-canadiene care dă glas soldaţilor ruşi şi care a fost denunţat drept „propagandă rusă”, scrie AFP.

UPDATE „Sarcina numărul unu a diplomaţiei ucrainene, de la ambasador la ataşat, este de a garanta capacitatea de apărare a Ucrainei. Arme, arme, arme”, a transmis noul ministru de Externe ucrainean, Andrii Sibiha, într-o postare pe Facebook, după cum relatează „Politico”, care conturează noua figură-cheie a Kievului şi priorităţile sale.

UPDATE Trei persoane au fost ucise şi alte trei rănite, sâmbătă, de bombardamentele artileriei ruseşti asupra oraşului Kostiantînivka din estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regiunii Doneţk, Vadîm Filaşkin, citat de Reuters preluată de News.ro.

UPDATE Atacurile forţelor ruse asupra Ucrainei, de sâmbătă, au provocat moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea a 97, printre care şi copii, au declarat autorităţile ucrainene, scrie The Kyiv Independent.

UPDATE Forţa aeriană a Ucrainei a anunţat sâmbătă că Rusia a lansat în total 67 de drone Shahed cu rază lungă de acţiune, într-un atac masiv peste noapte, dintre care 58 au putut fi doborâte, relatează Reuters.

UPDATE Ordinea Mondială este „sub o amenințare într-un mod pe care nu l-am mai văzut din timpul Războiului Rece”, avertizează șefii Serviciilor de Informații Externe din Regatul Unit și Statele Unite, într-un editorial Financial Times. Șefii MI6 și CIA au declarat, de asemenea, că SUA și UK rămân împreună în „rezistența față de o Rusie agresivă și războiul de agresiune al lui Putin în Ucraina”. Într-un articol comun FT, pentru prima dată, Sir Richard Moore și William Burns spun că au anticipat războiul din Ucraina „și au putut să avertizeze comunitatea internațională”, în parte prin declasificarea unor secrete pentru a ajuta Kievul.

UPDATE Agenţia de presă RIA NOVOSTI, deținută de guvernul rus, anunţă că forțele armate ale Moscovei au ucis cu rachete Iskander aproximativ 50 de „mercenari” francezi care luptă alături de forțele armate ucrainene în oraşul Kostiantinivka din estul Ucrainei, relatează Rador.

UPDATE Şeful Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev, Kirilo Budanov, a declarat că mesageria Telegram reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei, conform RBC, scrie Rador. Șeful serviciului de informații militare a mai remarcat că blocarea Telegram este mai dificilă din punct de vedere tehnic, faţă de situaţia rețelelor sociale rusești Odnoklassniki și Vkontakte, dar acest lucru este, totuşi, posibil. Budanov a mai menționat că reţeaua X nu este dăunătoare pentru ucraineni.

UPDATE Rusia va asista la schimbări majore în zona structurilor de forță în termen de două luni, prezice Kirill Budanov, șeful Direcției principale de informații a armetei ucrainena (GUR). „Punctul de cotitură (în război - n.r.) nu a avut loc încă. Dar totul este aproape. Nu se poate continua așa la nesfârșit - resursele nu sunt infinite, nici ale noastre, nici ale lor... În ceea ce privește partea rusă, în următoarele două luni planifică înlocuiri majore în unitatea de putere. Vom vedea în curând cum vor decurge acestea. Nu avem mult de așteptat”, a declarat Budanov într-un interviu acordat Radio Charter, notează Adevărul.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă, 7 septembrie, într-un briefing, că forţele sale au cucerit un sat din regiunea Doneţk din estul Ucrainei, înaintând şi mai mult spre oraşul Pokrovsk. Orașul este considerat un nod strategic pentru armata ucraineană, relatează Reuters. 

UPDATE Este de la sine înțeles că înfrângerea din regiunea Kursk l-a stânjenit pe Putin. Dar rămâne puțin probabil ca umilința să îi cauzeze probleme politice lui Putin acasă, așa cum au sugerat înalți oficiali din Ucraina și Occident, a declarat pentru Financial Times Oleksandr Gabuev, directorul Centrului Carnegie pentru Studii Ruse și Eurasiatice din Berlin, scrie Ziare.com.

UPDATE După începerea invaziei Moscovei din Ucraina, în urmă cu peste 920 de zile, Occidentul a impus sancțiuni contra regimului de la Kremlin, ceea ce a dus la pierderea masivă a pieței europene. Dar acum Putin face o mutare bruscă pe plan mondial, iar Rusia a dezlănțuit o adevărată explozie de cumpărare de aur.  Ads   Moscova va crește achizițiile zilnice de aur cu 601% de luna viitoare față de cea precedentă, de la 1,12 miliarde de ruble la 8,2 miliarde de ruble, această acțiune uluitoare semnalând o schimbare îndrăzneață în strategia sa economică, potrivit Jerusalem Post, citată de Ziare.com.

UPDATE Războiul sângeros dus de invadatorii ruși împotriva Ucrainei în estul țării, mai ales în regiunea Donețk, intră într-o nouă faza în aceste săptămâni, mai ales în contextul incursiunii ucrainene în Kursk și a unui ordin reînnoit al dictatorului Putin către armata sa de a ocupa cât mai repede teritoriile pe care susține că le-a anexat. După Bahmut și Avdiivka, următorul oraș important pentru ruși este Pokrovsk. În condițiile în care trupele invadatoare se apropie de oraș, temerile cresc cu privire la posibila pierdere a ceea ce a reprezentat în ultima perioadă un important centru logistic pentru ucraineni, scrie The Kyiv Independent într-o analiză pe larg a situației din estul Ucrainei.

UPDATE La o vreme după începerea războiului Rusiei din Ucraina, Occidentul a impus mai multe pachete de sancțiuni contra Moscovei pentru a-i diminua capacitatea de luptă. Însă acum, Putin primește o grea lovitură din partea Statelor Unite. Washingtonul a descurajat prin măsurile sale restrictive cumpărătorii care doreau să achiziționeze gaze naturale din zona arctică a Rusiei.

UPDATE Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a declarat că Statele Unite vor oferi un nou pachet de asistență militară în valoare de 250 de milioane de dolari Ucrainei. Armele includ muniții de apărare aeriană și artilerie. „De asemenea, lucrăm cu aliații și partenerii pentru a ajuta Ucraina să-și consolideze securitatea pe termen lung”, a spus Lloyd Austin în timpul unei conferințe de presă.

UPDATE Șeful CIA și cel al serviciului de spionaj britanic au spus, într-un editorial comun publicat în Financial Times, că susținerea Ucrainei în lupta contra Rusiei este mai importantă ca oricând. „Putin nu va reuși să distrugă suveranitatea și independența Ucrainei”, au scris în FT William Burns, și Richard Moore, adăugând că agențiile lor vor continua să ajute serviciile de informații ucrainene, notează HotNews.

UPDATE Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene declară public că susţin extinderea Uniunii, dar în culise se opun acesteia, a afirmat vineri, la Chişinău, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó. Aflată la preşedinţia Consiliului UE, Ungaria este în conflict cu Bruxelles-ul şi nu pierde nicio ocazie de a arunca săgeţi, scrie news.ro.

UPDATE Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a respins vineri încă o dată cererea Ucrainei de a putea să folosească armele americane cu rază lungă de acţiune în atacuri asupra unor ţinte situate pe teritoriul Rusiei, transmite agenţia DPA, preluată de Agerpres. „Nu cred că există o anumită capabilitate care să poată fi decisivă” în acest război, a explicat Austin la încheierea unei noi întâlniri a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, care a reunit baza aeriană Ramstein din Germania ţările ce oferă Ucrainei ajutor militar în războiul cu Rusia.

UPDATE Şeful Administraţiei Militare Locale Kiev, Serhi Popko, a raportat că toate dronele de atac lansate de ruși asupra capitalei au fost distruse de forțele de apărare aeriană. Prin urmare, a adăugat Popko, nu există victime în rândul populației. Oficialul a amintit că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dronele inamice de tip Shahed au intrat în Ucraina din diferite direcții înainte de miezul nopții și s-au apropiat de Kiev în jurul orei 03:00. „Alerta aeriană anunțată în capitală a durat doar 18 minute. Toate dronele care amenințau capitala au fost distruse! Niciuna dintre dronele inamicului nu și-a atins ținta”, a remarcat Popko.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, Sean Savett, a declarat pentru CNN că „orice transfer de rachete balistice iraniene către Rusia ar reprezenta o escaladare dramatică a sprijinului Iranului” pentru Kremlin în invazia sa din Ucraina.

UPDATE Iranul a livrat Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, au declarat pentru CNN două surse familiarizate cu subiectul. A fost astfel încheiată o livrare despre care SUA și aliații europeni ai Ucrainei afirmau că este pregătită de Teheran. Wall Street Journal a relatat pentru prima dată că Iranul a livrat rachetele balistice Rusiei pentru a le folosi în războiul din Ucraina. Nu este clar când a avut loc livrarea rachetelor. Aceste informații apar în contextul în care forțele ruse au intensificat atacurile asupra Ucrainei, iar Kievul se așteaptă la noi lovituri asupra infrastructurii energetice a țării în timpul iernii.

UPDATE Doborârea unei drone a dus la detonarea unor obiecte explozive în regiunea Voronej din Rusia. Mai multe localităţi din regiune urmează să fie evacuate, informează Rador Radio România.

UPDATE Volodimir Zelenski participă sâmbătă la forumul de la Cernobbio (Italia), unde urmează să își reia apelurile de a primi mai mult armament pentru a contracara avansul Rusiei în estul Ucrainei. El este programat să se adreseze participanților la forumul The European House-Ambrosetti de la Cernobbio, un fel de mini-Davos organizat până duminică pe malul lacului Como.

UPDATE În cursul unei întrevederi în marja întâlnirilor franco-germane de la Evian, lângă frontiera cu Elveţia, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au "condamnat cu cea mai mare fermitate" atacul rusesc care a făcut cel puţin 55 de morţi, marţi, la Poltava, în Ucraina, a indicat preşedinţia franceză."Ei şi-au exprimat împreună sprijinul deplin pentru poporul ucrainean şi-au reamintit hotărârea lor de a sprijini Ucraina atâta timp şi cât de intens este necesar pentru a face să eşueze războiul de agresiune pe care îl duce Rusia", notează AFP.

UPDATE Regizoarea ruso-canadiană Anastasia Trofimova a prezentat „Russians at War” la Veneţia după ce a petrecut mai multe luni pe frontul ucrainean în cadrul unui batalion rus, adunând mărturii de la soldaţi din care a realizat un documentar. Într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, şeful administraţiei prezidenţiale, Andriï Iermak, a calificat drept „ruşinos” faptul că la Veneţia a fost proiectat ceea ce el a descris drept un „film de propagandă”. El a declarat că „personalităţile culturii ruse” nu au dreptul să „lucreze în lumea civilizată”. Daria Zarivna, activistă ucraineană şi consilieră al lui Andriï Iermak, a susţinut că filmul încearcă să „justifice” acţiunile armatei ruse şi a acuzat-o pe Trofimova că „ignoră crimele de război” atribuite forţelor Moscovei în Ucraina. „Insinuarea că este vorba de propagandă orchestrată de Rusia este absurdă, având în vedere că sunt ameninţată cu urmărirea penală în Rusia. Condamn fără echivoc invazia Ucrainei de către armata rusă şi recunosc legitimitatea investigaţiilor lansate de Curtea Penală Internaţională (CPI) cu privire la crimele comise în Ucraina”, se apără regizoarea.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 926: Surpriza din armele Rusiei, presiune la Pokrovsk și spioni acuzați. Zelenski mulțumește României
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 925: Scenariu real, dronă dragon și alertă în Belarus! Putin vorbește de pace, dar anunță ținta nr. 1
/VIDEO/ Coșmar de dimineață, la Botanica: Un bătrân, lovit mortal de o mașină. Șoferul a încercat să fugă
/VIDEO/ Coșmar de dimineață, la Botanica: Un bătrân, lovit mortal de o mașină. Șoferul a încercat să fugă
/VIDEO/ #VreauÎnEuropa: Instituțiile UE. Cum funcționează cadrul instituțional unic în lume
/VIDEO/ #VreauÎnEuropa: Instituțiile UE. Cum funcționează cadrul instituțional unic în lume
/VIDEO/ Incendiu groaznic la Slobozia. Flăcările distrug casele oamenilor și au nimicit animalele domestice
/VIDEO/ Incendiu groaznic la Slobozia. Flăcările distrug casele oamenilor și au nimicit animalele domestice
/PROMO/ An școlar nou, provocări vechi. Despre restanțele în educație - sâmbătă, la „Moldova gândește”
/PROMO/ An școlar nou, provocări vechi. Despre restanțele în educație - sâmbătă, la „Moldova gândește”
/VIDEO/ #VreauÎnEuropa. Mesajul emoționant al jurnalistei TV8 Mariana Rață: "Pentru mine, Europa înseamnă acasă"
/VIDEO/ #VreauÎnEuropa. Mesajul emoționant al jurnalistei TV8 Mariana Rață: "Pentru mine, Europa înseamnă acasă"

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.