05 noiembrie 2023, ora 09:43

Valerie Dyksztejn este o ucraineano-israeliană în vârstă de 43 de ani, care locuia la Kiev când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 și care se afla în vacanță în Israel când Hamas a atacat în octombrie. Dyksztejn este voluntar al serviciului voluntar pentru situații de urgenții ZAKA, un grup de echipe de salvare comunitare, cu sediul în Israel, ai căror membri sunt în principal evrei. ZAKA oferă, de asemenea, un răspuns rapid la dezastre în întreaga lume, inclusiv în Ucraina. Dyksztejn a fost voluntar în cadrul ZAKA atât în războiul din Ucraina, cât și în cel din Israel, scrie adevarul.ro.

„M-am născut la Kiev, dar am emigrat cu familia mea în Israel în anii '90. Am locuit în apropierea graniței cu Gaza. Cunosc zona foarte bine. Am crescut acolo. Am plecat de acasă când eram foarte tânără și am fost recrutată în armata israeliană. Am avut o slujbă de informatician în armată. După armată, m-am dus la studii și m-am căsătorit. Soțul meu este belgian. Avem cinci copii și trei nepoți. După căsătorie, am locuit în Israel, dar am lucrat în Ucraina. Am călătorit intens între Israel și Ucraina.

În urmă cu aproximativ 10 ani, ne-am mutat definitiv în Ucraina. Cei mai mulți dintre copiii mei locuiesc încă în Israel. La început, voluntariatul pentru ZAKA nu a fost intensiv. Eu și soțul meu vorbeam mai multe limbi străine și în special avea-m de-a face turiști din Ucraina care cereau ajutor. Oriunde sunt evrei, noi ajutăm.

Când a început războiul, totul a luat o turnură dramatică.

Când a început războiul din Ucraina, eram la Kiev. Nu am ieșit din casă în primele zile. Nu este ușor să părăsești o casă, să lași în urmă o afacere. Am plecat abia când tancurile se aflau în afara Kievului, în ultimul convoi. La început, am decis să mergem la Anvers, în Belgia, pentru că de acolo este soțul meu. Ne-am gândit să stăm două săptămâni, până când lucrurile se liniștesc, după care să ne întoarcem.

Am călătorit prin Moldova. Ne-a luat aproximativ 40 de ore să ajungem la graniță. Când am ajuns în sfârșit în Moldova, era o nebunie. Haosul de acolo era incredibil. Nu pot să explic câtă lume era acolo. Nu existau locuri de dormit. Totul era ocupat. Oamenii aveau nevoie de ajutor, așa că am încercat să ajutăm cât de mult am putut. După câteva zile, ZAKA a deschis un centru de apel 24/7. Am decis să rămânem în Moldova și să ajutăm. Am reușit să deschidem un hotel care a fost transformat într-un loc unde era oferită asistență medicală pentru cei cazați. Evacuam oameni în avioane, răniți grav și oameni care nu se puteau deplasa singuri. Mulți dintre ei erau supraviețuitori ai Holocaustului. În Ucraina nu au mai rămas multe familii evreiești, iar supraviețuitorii Holocaustului sunt în mare parte complet singuri. Îngrijitorii lor au plecat și au fugit când a început războiul.

Am condus hotelul din Moldova timp de opt luni. Cele mai multe cereri de ajutor au fost din partea evreilor, dar am ajutat și persoane de etnie ucraineană. Pe oricine ne-a contactat am încercat să ajutăm. După opt luni, cererea a încetinit și nu a mai fost nevoie de un hotel întreg. L-am închis și ne-am întors acasă, la Kiev. Am întâlnit oameni extraordinari, cu atât de multe povești diferite. Sunt atât de mândră de oportunitatea pe care am avut-o de a face acest lucru. Este regretabil că s-a întâmplat în acele circumstanțe triste, dar sunt mândru de această oportunitate. Am ajutat mai mult de 100 de supraviețuitori ai Holocaustului care nu erau mobili. Cei mai mulți dintre ei au plecat în Israel.

Israel

În urmă cu aproximativ o lună, am decis să mergem în vacanță în Israel. Am mers să sărbătorim sărbătoarea Sukkot cu copiii noștri. Ne-am revăzut prietenii și ne-am distrat.

Am stat cu fiica mea în Bet Shemesh [situat în partea de vest a districtului Ierusalim din Israel, se află la aproximativ 65 de kilometri de cel mai apropiat loc unde au avut loc atacurile Hamas din 7 octombrie -n.red] în acel weekend. Alarma de raid aerian ne-a trezit la ora 6:30. Ne-am trezit și ne-am uitat unul la celălalt. Am știut că ceva nu era în regulă. Am crescut în Gaza, așa că alarmele nu sunt ceva special pentru mine. Și trecusem deja prin războiul din Ucraina. Doar că în Bet Shemesh, alarmele de raid aerian nu sunt un lucru obișnuit. Nu-mi amintesc ultima dată înainte de aceasta când au fost rachete în Bet Shemesh. Nu este ceva ce se întâmplă frecvent. 

Suntem religioși și respectăm Shabbat, așa că telefoanele noastre erau închise și nu puteam înțelege cu adevărat ce se întâmpla. Soțul meu și-a luat cu el walkie-talkie-ul ZAKA din Ucraina. Eu l-am lăsat pe al meu acasă, deoarece am crezut că nu vom avea nevoie de el în timpul vacanței în Israel. Am început să primim mesaje. Cereau ca oricine putea veni să ajute să raporteze. Așa că ne-am pus vestele galbene și ne-am suit în mașina, fără să știm prea bine unde mergem la început.

Ne-au trimis la Spitalul Barzilai din Ashkelon. Eu ajutam la catalogarea cadavrelor, în timp ce soțul meu la luarea amprentelor digitale. Ceva mai târziu, ZAKA căuta voluntari pentru a merge în zona în care se desfășura festivalul de muzică. Soțul meu s-a oferit voluntar imediat. El și cu mine lucrăm împreună, facem voluntariat împreună. Până în ziua de azi, am făcut totul împreună. Așa că am spus: "Vin cu tine". Am crescut în această zonă, cunosc fiecare cotitură și fiecare copac. Ne-am urcat într-o ambulanță și am plecat.

Inițial am crezut că mergem să ajutăm oameni răniți, dar după ce am trecut de Ashkelon, am început să vedem cadavre pe drum. Când ne-am apropiat de un adăpost de pe marginea drumului, am văzut o priveliște de neimaginat. Cantitatea de cadavre din interiorul adăpostului... erau aruncate unul peste altul. Nu am cuvinte să descriu ce am văzut.

Locul unui masacru

Când am ajuns în zona festivalului de muzică, am crezut că am văzut totul. Dar nu văzusem încă nimic. Am fost responsabilă de găsirea oricăror semne de identificare a victimelor, cu tăierea sacilor și căutarea de informații. Îi ajutam pe voluntari atunci când ajungeau la limită. Nu știu cum am avut puterea să fac asta. A trebuit să chemăm întăriri pentru că nu aveam suficienți oameni pentru a ne ocupa de atâtea cadavre. Tot ce poți face în acel moment este să le arăți acestor oameni un ultim semn de respect. Nu poți face nimic altceva.

A doua zi, când deja credeam că am văzut totul, am intrat în casele oamenilor. A fost și mai rău. În prima noapte am dormit în mașină două-trei ore și apoi ne-am întors. Aveam impresia că nu se va termina niciodată. Două săptămâni am văzut doar cadavre. În spatele fiecărui cadavru se află o persoană. Nu există cuvinte care să poată descrie asta. A fost cel mai îngrozitor lucru pe care cineva și-l poate imagina. Cel mai urât coșmar.

Din nou la Kiev

Ne-am întors la Kiev joia trecută, după trei săptămâni. Inima noastră este frântă. Inima noastră este acolo, în Israel. În acest moment, mă simt mai în siguranță în Kiev. Kievul este mai sigur decât Israelul în acest moment. Dar, în același timp, nu poți compara cele două războaie. Sunt foarte diferite.

Ucraina m-a pregătit bine pentru a ajuta oamenii să se evacueze. Mi-am clădit o rezistență pentru a vedea lucruri greu de dus. Principala diferență între Israel și Ucraina a fost că în Ucraina am ajutat la salvarea oamenilor care erau încă în viață. Am avut în mare parte finaluri fericite. În cazul Israelului, am împachetat saci cu cadavre. Nu au existat finaluri fericite.

Priveliștile pe care le-am văzut au fost greu de suportat, dar suntem încă aici, suntem în viață. Avem o nouă generație de crescut. Și o vom crește cu mândrie. Dacă noi renunțăm, ei vor câștiga. Poporul evreu nu este un popor care renunță”.

11 octombrie 2024, ora 23:01

Ucraina a anunțat vineri că investighează moartea în captivitatea rusă a jurnalistei ucrainene Viktoria Roșchina, care a fost dată dispărută în 2023, scris Reuters. Jurnalista independentă, care a lucrat și pentru RFE/RL și alte instituții de presă ucrainene, a fost ținută captivă în două centre de detenție descrise ca fiind unele dintre cele mai brutale, fiind cunoscute pentru metodele sale extreme de tortură, scrie Ukrainska Pravda.

Viktoria Roșchina, în vârstă de 27 de ani, a dispărut în august 2023, în teritoriile ocupate de ruși în timp ce acoperea războiul, fiind corespondentă pentru mai multe instituții de presă. Rusia a recunoscut în aprilie anul trecut că ea este reținută, potrivit hotnews. 

Comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineț, a confirmat joi seară pe rețelele de socializare moartea acesteia, în ceea ce e a spus că era detenția ilegală, dar nu a precizat circumstanțele.

Andrii Iusov, un purtător de cuvânt al serviciilor de informații militare din Ucraina, a declarat pentru postul public Suspilne că Roșchina a fost pe o listă de prizonieri care urmau să fie eliberați în timpul unui schimb de prizonieri și că „s-a făcut tot ce era necesar” pentru schimb.

Ea urma să fie transferată la Moscova din orașul Taganrog, sud, a spus el.

Grupul Reporters Without Borders a declarat că Roșchina a murit pe 19 septembrie, citând o scrisoare pe care familia ei a primit-o joi de la Ministerul rus al Apărării.

Procuratura Generală ucraineană a declarat că anchetează moartea acesteia ca pe o crimă, în timp ce deja exista deschis un dosar cu privire la crime de război. 

Până vineri dimineață, Rusia nu a comentat public moartea ei.

„Ce au făcut cu ea? Ce i s-ar fi putut face unei fete tinere ca să o facă să moară?” a scris activista și colega ei Oleksandra Matviiciuk, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2022, a pe X.

Într-o declarație de vineri, Uniunea Europeană a cerut „o anchetă amănunțită și independentă care să clarifice toate circumstanțele” morții jurnalistei.

„Soarta ei este o reamintire tragică a miilor de persoane reținute în teritoriile ucrainene ocupate și în Rusia, precum și a represiunii impuse de autoritățile ruse”, se arată în comunicat.

Roșchina a documentat eforturile Moscovei de a consolida puterea rusă în părțile din estul și sudul Ucrainei ocupate după invazia Kremlinului din februarie 2022. Ea a surprins, de asemenea, dificultatea vieții de zi cu zi din peninsula Crimeea la Marea Neagră, pe care Rusia a confiscat-o și a anexat-o în 2014. Articolele Viktoriei Roșchina au inclus fotografii ale echipamentelor militare rusești și au dezvăluit amploarea ruinelor din Mariupol, devastat de un asalt și asediu rusesc de luni de zile.

Ea a mai fost reținută o dată înainte de forțele ruse, timp de 10 zile, în sud-estul Ucrainei, în primele săptămâni ale invaziei Kremlinului.

Tetiana Katricenko, director executiv al organizației pentru drepturile omului Media Initiative for Human Rights (MIPL), a spus că Roșchina a fost ținută în captivitate în cel puțin două închisori: Colonia Penală nr. 77 din Berdeansk, oraș ocupat temporar, și Centrul de detenție nr. 2 din Taganrog, Rusia.

„Ambele unități au fost folosite de ruși încă din primele luni ale invaziei pe scară largă pentru a-i ține atât soldați ucraineni, cât și pe civili, inclusiv femei”, a menționat Katricenko.

„Taganrog (dar și Berdiansk, unde torturau prizonierii cu șocuri electrice) este cunoscut drept unul dintre cele mai brutale locuri pentru ucraineni din Rusia. Este numit iadul pe pământ. Acolo sunt ținuți în mod special luptătorii Azov de la Azovstal. Prizonieri eliberați povestesc torturi îngrozitoare. Acolo, toți cei pe care rușii vor să-i eticheteze drept criminali sunt forțați să mărturisească crimele pe care nu le-au comis. Ulterior, sunt transferați la Rostov pentru a fi judecați”, a spus Katricenko.

Potrivit acesteia „Viktoria a fost ținută în Taganrog cel puțin din mai până în septembrie 2024, la izolare. Chiar înainte de un schimb planificat pe 13 septembrie 2024, ea și cel puțin o altă femeie din Melitopolul ocupat au fost scoase din Taganrog. Nu se știe unde au fost duse”.

Centrul de detenție nr. 2 din Taganrog este considerat unul dintre cele mai brutale din Rusia. Din aprilie 2022, apărătorii Mariupolului au fost trimiși acolo.

Prizonierii de război eliberați au povestit că gardienii de la Taganrog folosesc pentru tortură bastoane de cauciuc, ciocane de lemn și șocul electric. Prizonierii sunt bătuți când vin, apoi în timpul perchezițiilor zilnice și a interogatoriilor. În timpul interogatoriilor, deținuții sunt forțați să mărturisească crime pe care nu le-au comis.

„Un bărbat era în aceeași celulă cu mine. Îl duceau la interogatoriu în fiecare zi. Gardienii abhazi i-au spus că îl vor bate până când va mărturi și o va semna. L-au înecat cu apă, i-au aruncat o cârpă pe față și i-au turnat apă. Dreptu urmare, a semnat totul”, a spus unul dintre militarii eliberați, al cărui nume nu a fost făcut public de MIPL din motive de securitate.

„Am auzit în mod constant țipete – cineva era mereu bătut. Uneori, țipetele continuau 15-20 de minute, iar după aceea, persoana nu putea să stea în picioare. Au fost aruncați înapoi în celulă, aproape inconștienți”, a spus un al prizonier.