Ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, se află într-o vizită la Kiev. Șeful diplomației moldovenești urmează să aibă discuții cu omologul său, Dmytro Kuleba, dar și cu alți oficiali ucraineni.
Totodată, astăzi împreună cu ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei a depus flori la peretele comemorativ în onoarea eroilor căzuți pentru libertatea Ucrainei, din orașul Kiev.
„Federația Rusă este un stat agresor și trebuie să răspundă pentru această agresiune nejustificată pornită împotriva Ucrainei. Suntem alături de poporul ucrainean! Acest război trebuie oprit! Oamenii trebuie să trăiască în pace! Astăzi, mă aflu în vizită de lucru în Ucraina, la invitația omologului meu ucrainean, Dmytro Kuleba”, a anunțat Popșoi.
Rusia își descrie războiul provocat în Ucraina ca fiind o „operațiune militară specială”, în timp ce atât UE cât și SUA condamnă cu fermitate decizia lui Putin de a invada țara vecină. De asemenea, este condamnată și implicarea Belarusului în agresiunea militară a Rusiei.
Liderii au cerut în repetate rânduri Rusiei să înceteze imediat acțiunile militare, să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare din Ucraina și să respecte pe deplin integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.
Totodată, ca răspuns la agresiunea militară, UE și SUA a extins masiv sancțiunile împotriva Rusiei, adăugând un număr semnificativ de persoane și de entități pe lista sancțiunilor și adoptând măsuri fără precedent.