Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a venit cu o reacție după ce mai mulți funcționari publici din domeniu sunt cercetați de Procuratura Anticorupție (PA) și Centrul Național Anticorupție (CNA) după ce au pus la cale o schemă de corupție la eliberarea autorizațiilor de mediu. IPM menționează că va acorda tot suportul și va colabora activ cu organul de urmărire penală în partea ce ține de investigarea angajaților, în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
„Conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului se disociază de angajații care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității, inclusiv declară toleranța zero la actele de corupție.
În această ordine de idei, se îndeamnă persoanele fizice și juridice să sesizeze conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului privind orice abatere admisă în procesul examinării actelor permisive de către angajații Inspectoratului pentru Protecția Mediului, pentru a fi investigate în limitele prevederilor legale”, este reacția Inspectoratului.
În investigațiile CNA și PA sunt vizați șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului Bălți, un inspector din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului Strășeni, un angajat al Agenției de Mediu din Chișinău, dar și un fondator al unei societăți din domeniul investigațiilor ecologice.
Potrivit CNA, factorii de decizie din cadrul IPM, au pus în aplicare o schema infracțională de percepere sistematică a mijloacelor financiare de la diverși agenți economici cu sume cuprinse între 5000 lei – 50.000 lei, în schimbul grăbirii eliberării actelor necesare în vederea eliberării autorizațiilor de mediu, dar și condiționarea perfectării proiectelor necesare de anumiți experți preferențiali, împărțind ulterior între ei veniturile obținute ilicit.
În cadrul acțiunilor procesuale efectuate în dimineața zilei de 4 martie, au fost efectuate 13 percheziții în urma cărora au fost identificate o parte din mijloacele financiare care urmau să ajungă la funcționarii din cadrul Inspectoratelor pentru protecția Mediului din țară.
În urma acțiunilor, au fost ridicate mijloace financiare în diferite valute în sumă cumulativă de cca. 1 300 000 lei (un milion trei sute mii lei), inclusiv ridicate dispozitive electronice și documente relevante cauzei penale.
În prezent procurorii anticorupție și ofițerii CNA finalizează perchezițiile în birourile funcționarilor publici și urmează ca persoanele să fie escortate la CNA și Procuratura Anticorupție, pentru audieri și efectuarea acțiunilor procesuale.