Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile tarife la carburanți pentru următoarele trei zile, 30 septembrie - 2 octombrie. Astfel, motorina se ieftinește cu 3 bani, iar benzina cu 17 bani.
Pentru un litru de benzină șoferii vor trebui să scoată din buzunar 26,38 lei, iar pentru un litru de motorină - 24,65 lei.
ANRE notează că în pofida prognozelor pesimiste pe fundalul reducerii producției de țiței de către Arabia Saudită şi Rusia, precum și interdicției Moscovei asupra exporturilor de motorină și benzină, săptămâna curentă 25 septembrie - 1 octombrie s-a caracterizat printr-o scădere a prețurilor de comercializare cu amănuntul la carburanți.
Prin urmare, în perioada de referință, benzina COR 95 a înregistrat o ieftinire cu 0,52 lei/litru, iar motorina standard cu 0,18 lei/litru.
Cu toate acestea, ANRE menționează că experții și traderii internaționali sunt tot mai îngrijorați de evoluția prețului la motorină, producția căreia nu ține pasul creșterii cererii sezoniere. În cadrul ultimei sesiuni bursiere, motorina a ajuns să fie comercializată cu 80 $/tona mai scump decât benzina.