Un bărbat de 55 de ani a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, după ce nu a executat măsurile stabilite în ordonanța de protecție a victimei violenței în familie. Decizia a fost pronunțată pe 24 noiembrie, de Judecătoria Bălți, sediul Fălești. Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul trebuia să stea departe de locul de ședere al concubinei sale și al copiilor acesteia, pe o perioadă de trei luni. Cu toate acestea, el ar fi intrat în locuința femeii, amenințând-o în prezența copiilor.
Aceste restricții i-au fost stabilite învinuitului pe 28 octombrie 2023, după ce „a fost recunoscut ca agresor familial”.
„A fost obligat să stea departe de locul aflării concubinei şi a copiilor minori ai acesteia, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei, totodată i-a fost interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victimele, pe o perioadă de trei luni de zile, dar a ignorat măsurile stabilite de către instanţa de judecată, a pătruns în gospodăria din raionul Făleşti în care locuia concubina sa, unde în prezenţa copiilor, a ameninţat victima cu răfuială fizică”, se arată într-un comunicat al PG.
Inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal. Acesta și-a recunoscut integral vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile.
Potrivit Codului Penal, neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executarea măsurilor stabilite de instanţa de judecată în ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 200 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.