Performanța se va plăti dublu. Guvernul a dublat premiile bănești pentru elevii care obțin locuri premiante la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale, dar și profesorii acestora. Pentru o medalie de aur, obținută la un concurs regional, premiantul va primi 25.000 de lei din partea statului, față de 12.500 lei cum era anterior, iar pentru aceeași performanță obținută la o competiție mondială - 50.000 de lei.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, modificările aprobate de Guvern, mai prevăd majorarea cu circa 67% a normelor de remunerare a persoanelor implicate în activitățile de evaluare în cadrul olimpiadelor și concursurilor naționale, regionale sau internaționale care se desfășoară în Republica Moldova.
În același timp, va fi majorată suma alocată pentru organizarea în Republica Moldova a olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale, care nu a fost modificată din anul 2006. Asta în contextul în care anul viitor, țara noastră Republica Moldova va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, la care urmează să participe elevi din peste 30 de țări.
„Venim cu noutăți bune pentru elevii cu rezultate înalte și profesorii acestora. Dublăm premiile care se acordă olimpicilor noștri. Majorăm normele de remunerare a persoanelor implicate în activitățile de evaluare în cadrul olimpiadelor și concursurilor republicane, regionale sau internaționale. Totodată, va fi majorată suma de bani alocată pentru cazarea elevilor, alimentație, asigurarea cu articole de birotică etc.”, a spus ministrul Dan Perciun.
Costul total al implementării prevederilor proiectului este de circa 9,7 milioane lei.
Noile modificări au drept obiectiv motivarea elevilor de a-și dezvolta și valorifica potențialul intelectual și a cadrelor didactice de a contribui la promovarea excelenței în educație.
Anual, la olimpiadele și concursurile republicane participă peste 3,500 de elevi și profesori. De asemenea, loturile olimpice naționale participă anual la circa 20 de olimpiade regionale și internaționale.