Ungaria urmează să ratifice luni aderarea Suediei la NATO, eliminând ultimul obstacol înainte de acest pas istoric al ţării nordice a cărei neutralitate a traversat două războaie mondiale şi conflictul Războiului Rece, scrie Reuters.
Votul parlamentului ungar, care se așteaptă să treacă fără probleme după o vizită a premierului suedez Ulf Kristersson vinerea trecută, în timpul căreia cele două țări au semnat un acord de armament, va pune capăt unor luni de întârzieri pentru a finaliza schimbarea politicii de securitate a Suediei.
Stockholm a renunțat la politica sa de nealiniere pentru o mai mare siguranță în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, în urma invaziei Rusiei în Ucraina în 2022.
Suedia va deveni al 32-lea membru al NATO, iar președintele rus Vladimir Putin a obţinut exact ceea ce a încercat să evite atunci când a lansat războiul în Ucraina – o extindere a alianţei – au declarat liderii occidentali.
În timp ce Finlanda a devenit membră a NATO anul trecut, Suedia a fost lăsată să aștepte, deoarece Turcia și Ungaria, care au relații mai bune cu Rusia decât alți membri ai alianței conduse de SUA, au avut obiecții.
Turcia a refuzat să ratifice aderarea Suediei, cerând măsuri mai dure împotriva militanților din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Suedia și-a modificat legislația și a relaxat normele privind vânzările de arme pentru a liniști Turcia. Președintele Tayyip Erdogan a legat, de asemenea, ratificarea de aprobarea de către SUA a vânzărilor de avioane de luptă F-16 către Turcia, Ankara așteptând acum ca Statele Unite să depună eforturi pentru a obține aprobarea Congresului SUA.
Tergiversarea Ungariei a fost mai puţin clară, Budapesta exprimându-şi mai degrabă furia faţă de criticile suedeze privind direcţia de dezvoltgare democratică sub conducerea premierului naţionalist Viktor Orban, decât să aibă unele cerinţe concrete. Semnătura Turciei a lăsat Ungaria ca ultim obstacol.