Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat percheziții, în această dimineață, la domiciliile a doi foști angajați ai Agenției pentru Supraveghere Tehnică. Aceștia sunt cercetați de ofițeri într-o cauză penală pentru fals în acte publice.
Potrivit faptelor cercetate, inspectorii AST, acționând în interes personal, material, precum și în interesul mai multor agenți economici, urmărind scopul înregistrării la Agenția Servicii Publice (ASP) a unor acte de recepție finală a blocurilor locative, ar fi aplicat pe actele de recepție finală ștampile cu semne de falsificare ale instituției, precum și ștampile care, la acel moment, erau scoase din uz.
În cadrul perchezițiilor de astăzi, ofițerii CNA au depistat și ridicat ștampile, acte de recepție finală și dispozitive electronice.
Totodată, persoanele vizate au fost citate la sediul CNA în vederea audierii în calitate de bănuiți.
În prezent, au loc și alte acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, în vederea cercetării cazului sub toate aspectele.