Alianța Democratică (AD) de centru-dreapta din Portugalia a câștigat alegerile generale de duminică, a declarat liderul acesteia, Luis Montenegro, deși nu este clar dacă va putea guverna fără sprijinul extremei drepte Chega, cu care a refuzat din nou să negocieze.
Partidul Chega (Destul), populist, de extremă dreapta, s-a clasat pe locul al treilea cu 19% din voturi, aproape triplându-şi rezultatul obţinut la ultimele alegeri de la începutul anului 2022, când a obţinut 7,2%.
Formaţiunea şi-a făcut campanie mizând pe un mesaj anti-sistem, jurând să eradicheze corupţia, şi pe o ostilitate faţă de ceea ce consideră a fi o imigraţie „excesivă”.
Rezultatul subliniază o înclinație politică spre extrema dreaptă în întreaga Europă. Portugalia, care a revenit la democrație abia după căderea unei dictaturi fasciste în urmă cu 50 de ani, a fost mult timp considerată imună la ascensiunea populismului de dreapta de pe continent, care se așteaptă ca partidele de extremă dreapta să câștige la alegerile europene din iunie.
În aşteptarea numărătorii finale, Alianţa Democratică (AD) a obţinut 29,8% din voturi, cu un uşor avans faţă de Partidul Socialist (PS), în exerciţiu, care a obţinut 28,7%.
Prezenţa la vot a fost de aproape 65%, în creştere puternică faţă de 51,5% în 2022.
„Este sfârşitul sistemului bipartid”, a declarat reporterilor liderul Chega, Andre Ventura, referindu-se la PS şi la Partidul Social-Democrat (PSD), care conduce noua Alianţă Democratică. Cele două partide au alternat la putere de la sfârşitul dictaturii fasciste în urmă cu cinci decenii.
Votul de duminică arată clar că portughezii doresc un guvern de coaliţie între AD şi Chega, a adăugat Ventura.
Cu toate acestea, AD a exclus până în prezent orice înţelegere cu Chega, ceea ce ar putea duce la un guvern minoritar instabil, pe care parlamentarii de extremă dreapta l-ar putea răsturna în orice moment.
Scrutinul de duminică a fost declanşat de demisia premierului socialist Antonio Costa, în urmă cu patru luni, pe fondul unei anchete de corupţie.
Printre problemele care au dominat campania din cea mai săracă ţară din Europa de Vest se numără o criză imobiliară paralizantă, salariile mici, sistemul de sănătate şi corupţia, considerată de mulţi ca fiind endemică pentru partidele dominante.
Surse: Reuters, News.ro.