Racheta care a căzut anul trecut în Polonia și a ucis doi oameni a fost trasă de un sistem antiaerian ucrainean, arată ancheta Procuraturii din Varșovia. Incidentul s-a produs pe 15 noiembrie 2022, în satul polonez Przewodow, de la granița cu Ucraina, scrie Rzeczpospolita și Libertatea.
În ciuda lipsei de cooperare a părții ucrainene, care nu a pus încă niciun material la dispoziția Poloniei, anchetatorii care investighează tragedia au făcut propriile constatări cu privire la cauzele acesteia.
„Opinia este categorică și exclude posibilitatea ca racheta, care în seara zilei de 15 noiembrie 2022 a căzut în perimetrul unei ferme, ucigând doi oameni, să fi fost trasă de pe teritoriul Rusiei”, scrie publicația poloneză.
„Într-adevăr, am ajuns la o concluzie, dar, din cauza naturii clasificate, nu putem furniza conținutul său“, a declarat Łukasz Łapczyński, purtător de cuvânt al Procuraturii Naționale.
Oficialul a subliniat că „în stadiul actual al anchetei, activitățile probatorii din țară au fost epuizate. Am trimis o cerere de asistență juridică Ucrainei și așteptăm un răspuns”.
Avizul a fost elaborat pe baza expertizei tehnice de la Institutul Militar de Tehnologie a Armamentului și a informațiilor furnizate de serviciile speciale.
Potrivit concluziei, a fost un tip o rachetă trasă de un sistem S 300 5V55K, fabricat în Rusia, dar lansată de apărarea aeriană ucraineană dintr-o locație identificată, al cărui nume nu a fost furnizat de ziarul polonez.
Ei au exclus și lansarea din Belarus: „Bateriile rusești localizate în Belarus erau la 150 de kilometri de locul exploziei, în linie dreaptă. În plus, rușii nu au acest tip de rachete în Belarus”. Explozia a ucis doi bărbați, de 59 și 60 de ani.
La două zile după explozie, oficiali ucraineni au ajuns în Polonia și au cerut să ia parte la anchetă. Prin decizia Procuraturii poloneze, li s-a blocat accesul în zona incidentului și au putut vedea doar rămășițele rachetei.