Să fii profesor în vremurile noastre este o provocare serioasă. Pe lângă salarii, care nu sunt niciodată pe măsura efortului pedagogilor, aceștia trebuie să facă față și digitalizării. Deși sunt de mare ajutor elevilor și studenților, parte proastă a gadget-urilor este că limitează curiozitatea elevilor de a vedea mai departe de ecrane. Cu acest fenomen se confruntă și Anton Dorofeev, profesor de biologie de la Liceului Teoretic „Mihai Marinciuc” din capitală. Acesta însă nu se dă bătut și lupta pentru fiecare minut de atenție din parte elevilor.
Născut la Criuleni, în localitatea Mășcăuți de pe malul drept al Nistrului, Anton Dorofeev și-a descoperit încă din copilărie pasiunea pentru ceea ce urma ca peste ani să-i devină meserie. Fiind foarte pasionat de natură, la absolvirea școlii, acesta a ales să studieze biologia la Univeristatea de Stat din Moldova. Acolo un profesor l-a convins să aleagă pedagogia, astfel că după finalizarea facultății s-a angajat la Liceul Teoretic cu profil real „Mihai Marinciuc” din capitală, unde de 22 de ani predă biologia în clasele liceale.
„Această meserie necesită multă muncă, necesită autocontrol, necesită investiție foarte mult, nu atât financiară cât emoțională”, a declarat profesorul, Anton Dorofeev.
Acum, în era tehnologiilor, când telefoanele mobile au luat locul cărților de la bibliotecă, procesul educațional devine o provocare tot mai mare, cu care profesorii trebuie să țină pasul, susține profesorul.
„Când se muncea, ceva timp în urmă, se muncea în bibliotecă, se muncea cu sursele direct. Iar acum sunt programe sunt site-uri care dau sinteze la opere, dau sinteze la diferite sarcini și copilul nu mai știe să lucreze. Acum misiunea noastră, misiunea mea ca profesor de biologie nu este de a-i învăța ce înseamnă biologie acuma ar trebui să învăț copilul să învețe”, a menționat profesorul, Anton Dorofeev.
Deși îi sunt și de mare folos în procesul educațional, tehnologiie moderne le taie cheful elevilor de a vedea lumea din afara ecranelor, spune pedagogul. Are pentru asta și o soluție, orele practice în sânul naturii.
„În 2023 observ tot mai puțin și mai puțin înțelegere și interes. Înainte, generațiile de elevi care le învățam ridicau mâna și spuneau că știu ce înseamnă stejar, ce înseamnă același porc, vacă, oaie etc. Acuma ne vine foarte greu o mânuță din 30 dacă se ridică asta e bine. De asta excursiile acestea, ieșirile în teren ne dau posibilitatea tête-à-tête să stăm de vorbă cu natura”, a vorbit profesorul, Anton Dorofeev.
Iar orele interactive nu lipsesc nici în sala de clasă.
Este convins că meseria de profesor nu este pentru toată lumea, iar cei de care are nevoie sistemul educațional trebuie îndrumați și susținuți de autorități, mai ales atunci dacă vrea atragerea în sistem a tinerilor specialiști.
„În primul rând pachetul social să fie mult mai atractiv. Dar pentru tinerii specialiști slariul pare mic. Și un pas important în a motiva tinerii este să le ridice salariul anume la prima fază de lucru. De lucru ei o să aibă, de aceea avem o carență foarte mare în Republica, nu avem cine”, a menționat profesorul, Anton Dorofeev.
Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat un ajutor unic de cinci mii de lei pentru angajații din domeniul educațional. Inițiativa a provocat nemulțumiri în rândul cadrelor didactice, care cer majorarea salariilor.