Armata rusă a lansat vehicule aeriene fără pilot spre Ucraina, în noaptea de luni, 2 octombrie. Potrivit Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, un grup de drone de tip „Shahed” a ajuns în spațiul aerian al regiunii Herson, iar alte drone rusești se deplasau în direcția regiunii Nikolaev. Alarma a fost declanșată inclusiv în regiunile Donețk și Harkov. Canalele de monitorizare au confirmat explozii puternice și la Krivoi Rog. O persoană a murit, iar doi copii şi câţiva adulți au fost răniţi în timpul bombardamentelor, scrie Mediafax. Pe de altă parte, o lovitură puternică a avut loc la uzina de aviație din Smolensk, oraș situat în vestul Rusiei, aproape de granița cu Belarus, care produce rachete de avioane H-59.
Între timp, o reuniune istorică a avut loc astăzi la Kiev. Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană s-au întrunit pentru prima dată în capitala Ucrainei, pentru a-și demonstra sprijinul pentru țara vecină. Evenimentul, menit să exprime solidaritatea în fața agresiunii ruse vine după ce un candidat pro-rus a câștigat alegerile în Slovacia, iar Congresul SUA a exclus un ajutor de 6 miliarde de dolari pentru Kiev dintr-un proiect de lege. Între timp, Kremlinul a dat asigurări luni că mizează pe faptul că „oboseala” susţinerii Ucrainei va deveni tot mai mare în rândul occidentalilor. „Viitorul Ucrainei se află în UE, în această comunitate a libertății. Iar aceasta se va întinde în curând de la Lisabona la Luhansk”, a spus șefa diplomației germane, Annalena Baerbock.
UPDATE „Ucraina are nevoie de un plan de protecție în fața iernii, format din apărare aeriană, generatoare și o consolidare a aprovizionării cu energie. Am văzut iarna trecută modul brutal în care președintele rus duce acest război, cu atacuri țintite asupra infrastructurii critice, cum ar fi centralele electrice”, a spus ea la Kiev, potrivit publicației germane Handelsblatt, scrie Libertatea.
UPDATE Un raport al administrației Joe Biden obținut de publicația americană Politico detaliază planurile specifice de reformare a instituțiilor ucrainene și avertizează că sprijinul occidental ar putea depinde de reducerea corupției de la Kiev. Oficialii administrației Biden sunt mult mai îngrijorați de corupția din Ucraina decât o recunosc în mod public, sugerează un document confidențial de strategie de la Washington. Planul pe termen lung al SUA în privința Ucrainei prezintă numeroase măsuri pe care Washingtonul vrea să le ia pentru a ajuta Kievul să elimine cazurile de fraudă și să reformeze o serie de sectoare publice, notează Libertatea.
UPDATE Rușii au avut din nou nevoie luni de aproape 100 de ruble pentru a putea cumpăra un dolar, relatează Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia. Cursul dolarului a depășit luni 99 de ruble pentru prima oară după data de 15 august a acestui an, exact ziua în care Banca Centrală de la Moscova a majorat rata dobânzii de referință cu 350 de puncte de bază, până la 12%, o măsură de urgenţă pentru a încerca să oprească prăbușirea monedei naționale a Rusiei față de dolarul american, notează HotNews.
UPDATE Miniştrii de externe din Uniunea Europeană se întâlnesc la Kiev într-o demonstrație de sprijin pentru Ucraina, a anunţat luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Avem o reuniune istorică a miniştrilor de externe din UE aici, în Ucraina, ţară candidată şi viitoare membră a UE”, a scris Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate pe reţeaua X (fostă Twitter). „Suntem aici pentru a ne exprima solidaritatea şi sprijinul pentru poporul ucrainean”, a adăugat Borrell în mesaj. Totodată, președintele american Joe Biden a promis continuarea sprijinului SUA pentru Ucraina, chiar dacă finanțarea militară pentru Kiev nu a fost inclusă în acordul bugetar dintre democrați și republicani.
UPDATE Dacă inițial la Washington s-a decis să trimită versiunea M1A2 a tancului Abrams în Ucraina, ulterior, însă, această rezoluție a fost schimbată, iar militarii Kievului au primit de fapt versiunea M1A1 mai veche a mașinii de luptă. Washingtonul a justificat noua decizie prin faptul că are în stoc tancuri M1A1 gata operaționale și că acestea trebuie numai „supuse unor actualizări”. Diverși analiști militari au speculat că o parte din această „actualizare” a lui Abrams a constat de fapt în eliminarea unor tehnologii sensibile și înlocuirea lor cu altele mai vechi și că același lucru s-ar fi întâmplat și în cazul tancurilor Leopard 2 trimise de Bundeswehr, arată bulgarianmilitary.com. Concret, conform unor surse, atât Germania, cât și Statele Unite au inițiat aceste măsuri de precauție strategice pentru a se asigura că tehnologia de ultimă oră nu ajunge pe mâna Moscovei, scrie Adevărul.
UPDATE Parlamentul ucrainean și președintele său l-au ironizat luni pe miliardarul sud-african Elon Musk după ce acesta a publicat o memă batjocoritoare la adresa solicitărilor de asistență militară făcute de președintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters. Ruslan Stefanciuk, președintele parlamentului unicameral al Ucrainei, l-a ironizat pe Musk într-o postare proprie făcută pe X, fostul Twitter: „Cazul când un tip @elonmusk a încercat să cucerească spațiul, dar ceva a mers greșit și în 5 minute era în rahat până la ochi”, a scris el, redistribuind postarea inițială a miliardarului, scrie HotNews.
UPDATE Kremlinul a declarat luni că este de părere că sentimentul de oboseala față de războiul din Ucraina va crește în SUA și Europa, dar Washingtonul va continua să se implice direct în conflict, transmite The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat decizia Congresului american de a adopta o lege de finanțare provizorie care nu conține însă și ajutorul pentru Kiev. Peskov a declarat că Rusia prevede că oboseala cauzată de război în Occident va duce la ceea ce el a numit o fragmentare a opiniei cu privire la conflict, potrivit G4media.
UPDATE Oligarhul lui Putin, Oleg Deripaska continuă să dețină 24% din compania austriacă Strabag care face drumuri și autostrăzi în România. Deși războiul a început de 18 luni și cu toată presiunea exercitată de ceilalți acționari Deripaska are acțiuni importante, notează NewsWeek.
UPDATE Forțele armate ucrainene au anunțat luni că au reușit să respingă mai multe atacuri declanșate de trupele ruse în regiunile Liman, Avdiivka, Marinka și Zaporojie. 38 de astfel de lupte au fost înregistrate de-a lungul zilei de duminică, se arată într-un comunicat transmis de Statul Major al armatei ucrainene. De asemenea, imagini din satelit arată că rușii au apelat la o tactică neobișnuită: au „pictat” avioane pe pistele aeroporturilor militare, în încercarea de a păcăli sateliții de observație sau chiar pe operatorii de drone kamikaze. Bombardierele strategice ruse au fost recent ținta unor astfel de atacuri, scrie Digi24.

UPDATE Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a promis la Kiev sporirea ajutorului militar al UE, pentru a susţine Ucraina, în războiul cu Rusia, după ce Congresul SUA a votat o măsură care evită paralizia financiară a administraţiei federale americane, scrie NewsWeek.
UPDATE Aviaţia navală joacă un rol din ce în ce mai important în operațiunile rușilor, în timp ce Moscova se confruntă cu ameninţări pe frontul sudic, estimează Ministerul britanic al Apărării în cel mai recent raport al său privind evoluția războiului din Ucraina, scrie Adevărul.
UPDATE Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat pentru BBC că este îngrijorat în legătură cu decizia SUA de a nu include niciun ajutor nou pentru Ucraina, pe fondul dificultăților cu care s-a confruntat Congresul american în privința aprobării bugetului. Borrell a insistat asupra faptului că unitatea europeană este solidă, scrie Știripesurse.
UPDATE Republicanii și democrații au reușit sâmbătă să ajungă la un acord care extinde finanțarea federală până pe 17 noiembrie, dar prețul acestuia a fost eliminarea pachetului suplimentar pentru Ucraina. Președintele Joe Biden a anunțat totuși că SUA nu va abandona Ucraina, iar un grup bipartisan de suporteri ai acesteia din Senat ar urma să voteze o lege ce ar acoperi un ajutor suplimentar. Acest compromis a fost făcut de politicienii americani pentru a evita închiderea agențiilor federale, așa cum se întâmplă de fiecare dată când acestea nu mai au un buget aprobat de Congres, scrie Biziday.
UPDATE Direcția Principală de Informații a armatei ucrainene (GUR) a raportat că, duminică 1 octombrie, drone de atac ucrainene au atacat Uzina de Aviație Smolensk din Federația Rusă, unde se produc rachete H-59. În urma atacului, procesul de producție a rachetelor a fost întrerupt, potrivit serviciului de presă al GUR, notează Ziare.com.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin este alarmat de povestea presupusei otrăviri a liderului cecen Ramzan Kadîrov, a afirmat Olga Kursonova, 53 de ani, o politiciană rusă de opoziție, într-un interviu acordat postului ucrainean Canal 24. Kursonova spune că liderul de la Kremlin este conștient că mulți oameni doresc să-l elimine, „așa că își schimbă regulat bodyguarzii”. Putin vede o amenințare nu numai din partea serviciilor speciale ucrainene, ci și din propriul său mediu, scrie Libertatea.
UPDATE Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat, luni, că Ucraina „respectă alegerea poporului slovac”, după ce alegerile parlamentare din Slovacia au fost câștigate de populiști pro-Kremlin, formațiunea condusă de fostul premier Robert Fico, notează Digi24.
UPDATE Moscova va urmări evoluțiile din Slovacia după ce formațiunea politică condusă de Robert Fico, un politician care se opune consensului convenit în cadrul Uniunii Europene privind înarmarea Ucrainei, a câștigat alegerile de sâmbătă, a transmis luni Kremlinul. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că orice politician din Europa care se gândește la interesele țării sale este imediat etichetat drept pro rus, notează Rador.
UPDATE Fostul fost prim-ministru slovac Robert Fico, al cărui partid SMER a câștigat sâmbătă alegerile parlamentare, a declarat că se va implica activ în a face pace între Ucraina și Rusia, în orice condiții. Fico nu a reușit să obțină suficiente voturi pentru a guverna pe cont propriu, dar va avea șansa de a deveni din nou prim-ministru atunci când vor începe negocierile de coaliție. El este cunoscut pentru poziția sa pro-Rusia, iar sugestia sa de a purta discuții de pace este puțin probabil să fie bine primită în Ucraina, care nu dorește să se angajeze în negocieri care ar însemna cedarea de teritorii către Rusia, notează NewsWeek.
UPDATE Pavel Prigojin, fiul fostului șef Wagner Evgheni Prigojin, apare ca soluție alternativă la Andrei Troşev, pentru conducerea grupului de mercenari Wagner. Troşev servește acum în Ministerul Apărării din Rusia și este susținut de președintele rus Vladimir Putin, notează NewsWeek.
UPDATE Un alt scandal a izbucnit pe internet din cauza declarațiilor miliardarului american Elon Musk cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei. De data aceasta, el l-a batjocorit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o postare pe rețeaua X (Twitter). „Când au trecut cinci minute și încă nu ai cerut ajutor în valoare de un miliard de dolari”, a scris Musk într-o fotografie trucată cu Zelenski. Un număr covârșitor din utilizatorii rețelei sociale nu au înțeles „umorul” lui Musk și l-au criticat. Unii comentatori au mai spus că Musk ar trebui să-i ceară scuze lui Zelenski pentru declarațiile sale.Alții au întrebat de ce nu face postări similare împotriva lui Putin. Într-un meme, cineva l-a comparat cu purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Federației Ruse, Igor Konașenkov, notează Ziare.com.

UPDATE Mii de persoane au luat parte la o cursă de maraton la Kiev, în weekend-ul trecut, prima de o asemenea amploare organizată în Ucraina de la debutul invaziei ruse, în februarie 2022, informează AFP, potrivit Agerpres.
UPDATE Desfășurarea de trupe de către Serbia la granița cu Kosovo amintește de comportamentul Rusiei față de Ucraina înainte de invazia sa, a declarat ministrul kosovar de externe, îndemnând Uniunea Europeană să ia măsuri împotriva Belgradului, cum ar fi înghețarea statutului de candidatură, notează Adevărul.
UPDATE Situația la sud de Rabotino este instabilă, complexă și dinamică din punct de vedere tactic, deoarece fortificațiile importante de câmp și-au schimbat de mai multe ori mâinile. Acest lucru este raportat de specialiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) într-un raport zilnic. Trupele ruse desfășoară contraatacuri tactice în zona Rabotino, ca parte a „apărării lor în profunzime” împotriva operațiunilor ofensive ucrainene din regiunea de vest Zaporojie. În același timp, situația la sud de Rabotino este instabilă, deoarece unele fortificații de câmp importante din punct de vedere tactic și-au schimbat mâinile de mai multe ori, situația tactică în această zonă este complexă și dinamică.
UPDATE Statutul grupului Wagner rămâne neclar pe fondul unor relatări despre negocieri privind viitoarea cooperare cu guvernul rus. Principalele elemente de luptă ale PMC sunt împrăștiate în mai multe țări, inclusiv în Belarus, Republica Centrafricană, Libia și Mali, și nu există un lider unic clar definit al grupului.
UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un discurs, că nimic nu va slăbi lupta ţării sale împotriva Rusiei, la o zi după ce Congresul SUA a adoptat o lege de finanţare provizorie care omite ajutorul pentru Ucraina, relatează Reuters. Ministrul Apărării, Rustem Umerov, a declarat separat că a primit asigurări cu privire la continuarea asistenţei militare în cadrul unei convorbiri telefonice cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. „Secretarul Austin m-a asigurat”, a scris el într-o postare pe X, platforma cunoscută anterior sub numele de Twitter, folosind steaguri în loc de nume de ţări, că sprijinul SUA pentru Ucraina „va continua” şi că „războinicii ucraineni vor continua să aibă o susţinere puternică pe câmpul de luptă”.