Prim-ministrul Dorin Recean și omologul său ucrainean, Denys Shmyhal, au avut o discuție telefonică. Angajamentul Republicii Moldova și al Ucrainei de a continua implementarea reformelor necesare pentru integrarea celor două țări în Uniunea Europeană a fost principalul subiect al discuției.
Oficialii au vorbit despre o realizare importantă pentru cele două state – decizia Comisiei Europene de a recomanda ţărilor membre ale UE să deschidă negocierile de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina.
În acest context, șeful Executivului de la Chișinău „a felicitat poporul ucrainean pentru un pas sigur către un viitor pașnic și prosper în marea familie a Uniunii Europene”.
De asemenea, părțile au discutat și despre segmentul energetic, securitate, infrastructură și transport.
Într-un mesaj publicat pe contul de X a premierului ucrainean este menționat că „va coordona munca spre drumul către Uniunea Europeană”.
„L-am felicitat pe prim-ministrul DorinRecean și cetățenii Moldovei pentru recomandarea Comisiei Europene de a deschide negocierile de aderare. Coordonăm munca noastră comună pe drumul către Uniunea Europeană. Locul Ucrainei și Moldovei este în familia UE”, se arată în mesaj.
Comisia Europeană (CE) a recomandat oficial la 8 noiembrie, țărilor membre UE să înceapă negocierile de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la UE. Negocierile ar putea începe anul viitor dacă sunt îndeplinite condițiile necesare.
Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE.
Potrivit CE, actuala conducere a Republicii Moldova a făcut progrese importante în agenda sa de reformă. În același timp, s-a confruntat din ce în ce mai mult cu amenințări directe la adresa stabilității sale, venite atât din partea grupurilor interne cu interese create, cât și din partea Rusiei.
În acest context, la ședința Consiliului Europei din 23 martie 2023, liderii UE s-au angajat să continue să ofere întreg sprijinul relevant țării, inclusiv să își consolideze reziliența, securitatea, stabilitatea, economia și aprovizionarea cu energie în fața activităților destabilizatoare ale actorilor externi.
Pe 24 aprilie 2023, UE a lansat misiunea civilă a UE în Moldova (EUPM Moldova) în cadrul Politicii de securitate și apărare comună, cu scopul de a consolida rezistența sectorului de securitate al Republicii Moldova în domeniile managementului crizelor și amenințărilor hibride, inclusiv securitatea cibernetică și contracararea, manipularea și interferența informațiilor străine.