Votul de astăzi în Parlamentul European, prin care plenul a solicitat începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE înseamnă, în primul rând, că moldovenii au tot sprijinul necondiționat al Legislativului european. Declarația a fost făcută de eurodeputata română Ramona Strugariu, în cadrul unei intervenții live la ediția din 5 octombrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV 8.
„Parlamentul și-a făcut datoria și a spus clar și răspicat din nou că Republica Moldova trebuie să facă pasul către UE și că e momentul să deschidem negocierile pentru că sunt multe lucruri de făcut. Nu prea mai avem de ce să așteptăm. Din partea noastră, susținerea este clară”, a punctat Ramona Strugariu.
Europarlamentara a lăudat eforturile Chișinăului de a îndeplini cele nouă condiționalități înainte de UE pentru aderare.
„Se vede clar, de la distanță, efortul Republicii Moldova pentru a îndeplini condiționalitățile. Arată că există o politică de netăgăduit ca aceste reforme să se îndeplinească. Nu a stat nimeni cu mâinile în sân, s-a făcut legislație, în ciuda unei rezistențe chiar a sistemului. Trebuie să existe luciditate de ambele părți, atunci când mă gândesc la luciditate, trebuie să înțelegem că reforma justiției nu se întâmplă peste noapte, că există lucruri de îmbunătățit la nivelul anticorupție inclusiv la nivel european”, a mai menționat Ramona Strugariu.
Iar pentru ca reforma justiției să fie dusă la capăt, sunt necesare mai multe lucruri.
„Sunt niște etape, trebuie să vedem foarte clar planul asumat politic pe hârtie. Trebuie un plan asumat politic și oameni în sistem care să înțeleagă ce înseamnă să ai dosare lucrate bine, cu garanțiile și respectarea unor drepturi, oameni care pot dovedi că sunt reformiștii din justiție și înțeleg importanța unor procese pe care ni le dorim cât mai solide cu putință”, a adăugat Ramona Strugariu.
Plenul Parlamentului European a votat joi, 5 octombrie, o rezoluție prin care solicită începerea negocierilor cu Republica Moldova pentru aderarea la UE. Documentul a fost votat cu largă majoritate: 448 de voturi „pentru”, 45 „împotrivă” și 43 de abțineri.
În urma invadării pe scară largă de către Moscova a Ucrainei, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată la UE în iunie 2022.
În aprilie 2023, Parlamentul European a cerut ca negocierile de aderare la UE cu această țară să înceapă până la sfârșitul anului 2023, dacă Moldova va îndeplini cele nouă etape identificate de Comisia Europeană ca necesare pentru deschiderea negocierilor