Un grup de rude ale unor israelieni ţinuţi ostatici de teroriștii Hamas în Gaza au dat buzna, luni, la o şedinţă a unei comisii parlamentare din Ierusalim. Ei au cerut deputaţilor să depună mai mult efort pentru a-i elibera pe cei dragi, relatează Reuters. O femeie a venit cu fotografii a trei membri ai familiei sale care se află printre cele 253 de persoane capturate în timpul atacului teroriștilor Hamas din octombrie. „Măcar unul aş vrea-l văd întors în viaţă, unul din trei!”, a strigat femeia, după ce a năvălit peste membrii Comisiei de Finanţe a Knessetului. Alţi protestatari aveau pancarte pe care scria: „Nu veţi rămâne aici în timp ce ei mor acolo”, scrie Digi24.
„Eliberaţi-i acum, acum, acum, acum!”, au mai scandat protestatarii.
Aproximativ 130 de persoane sunt captive în Gaza, după ce alţi ostatici au fost aduşi acasă în cadrul unui armistiţiu din noiembrie sau şi-au pierdut viaţa.
Eforturile SUA, Qatarului şi Egiptului de a media o altă eliberare par departe de a reconcilia dorinţa Israelului de a distruge Hamas şi cererea Hamas ca Israelul să se retragă şi să elibereze toate miile de palestinieni - inclusiv teroriștii de rang înalt - din închisorile sale. Soarta ostaticilor - despre care Israelul spune că 27 dintre ei au murit în Gaza - îngrijorează întreaga ţară. Iar rudele se tem că oboseala războiului ar putea reduce atenția acordată lor.
În egală măsură, mișcările tot mai ample de stradă, care iniţial promovau unitatea naţională și cereau eliberarea ostaticilor au devenit mai agresive. Protestatarii cer organizarea de noi alegeri și plecarea lui Netanyahu din fruntea executivului. De asemenea, familiile ostaticilor şi manifestanții au început să campeze în faţa casei premierului Benjamin Netanyahu, precum şi în faţa clădirii parlamentului.
„Nu vom pleca de aici până când ostaticii nu se vor întoarce", a declarat Eli Stivi, al cărui fiu, Idan, este în mâinile teroriștilor din Gaza.
Protestele antiguvernamentale care au zguduit naţiunea în 2023 au încetat după atacul Hamas din 7 octombrie. Disensiunile politice au fost lăsate deoparte, în timp ce israelienii și-au îndreptat atenția către sprijinirea armatei şi familiilor celor ucişi sau luaţi ostatici.
Dar, în condiţiile în care războiul devastator din Gaza a intrat în cea de-a patra lună şi sondajele de opinie arată un sprijin în scădere pentru Netanyahu, apelurile pentru schimbarea conducerii sunt din ce în ce mai puternice. Sâmbătă seara, mii de oameni au protestat la Tel Aviv, Haifa şi Ierusalim, cerând alegeri. În Tel Aviv, unii au blocat pentru scurt timp o autostradă. Luni, în Knesset, gărzile de corp a parlamentarilor, adesea extrem de vigiliente și rapide în înlăturarea persoanelor violente sau a protestatarilor, au încercat iniţial să blocheze accesul familiilor ostaticilor, dar apoi au stat deoparte în timpul scandalului din Comisia de finanţe. Un deputat şi-a acoperit faţa cu mâinile.
Preşedintele comisiei, Moshe Gafni, şeful unui partid evreiesc ultraortodox din coaliţia lui Netanyahu, s-a ridicat în picioare, a cerut oprirea şedinţei în curs şi a încercat să calmeze o protestatară.