„Republica Moldova nu este singură în lupta sa pentru democrație”. O spune președinta Maia Sandu după ce a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine F. Marshall, aflată la Chișinău. Potrivit unui comunicat emis de instituția prezidențială, în cadrul întrevederii, s-a vorbit despre colaborarea dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii și aprofundarea relațiilor de prietenie în diverse domenii.
„Șefa statului a apreciat contribuția personală și de lungă durată a Secretarului Marshall la parteneriatul Moldovei cu statul Carolina de Nord menționând că această vizită este încă o dovadă că Moldova nu este singură în lupta sa pentru democrație”, se arată în comunicatul emis de Președinție.
Totodată, Maia Sandu a reiterat intenția de a valorifica pe deplin parteneriatul cu statul Carolina de Nord în mai multe domenii importante: energetic, justiție, securitate publică, agricultură, securitate cibernetică, sectorul sănătății, securitatea climatică, economiei digitale, dar și sporirea schimburilor academice.
Și prim-ministrul Dorin Recean s-a văzut cu secretara de stat a Carolinei de Nord, Elaine Marshall. În discuție, oficialii au abordat multiple subiecte, între care: consolidarea parteneriatului economic, cooperarea culturală și educațională, sprijin pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, dar și instruiri, comunicare strategică și securitate.
Pe lângă aceste subiecte, șeful Executivului a notat și contribuția Carolinei de Nord în procesul de transformare a Armatei Naționale conform standardelor occidentale, prin intermediul angajamentelor bilaterale încheiate de Ministerul Apărării și Garda Națională a Carolinei de Nord.
La rândul său, secretara de stat, Elaine Marshall, a reconfirmat sprijinul partenerilor americani din statul Carolina de Nord și a trasat noi obiective de cooperare în domeniul economic și educațional. „Un stat puternic, înseamnă instituții puternice și angajați competenți”, a punctat oficialul american.
Statul american Carolina de Nord este înfrățit cu Republica Moldova din anul 1999, iar primele proiecte de colaborare au început încă în anul 1995.