O publicație din Brazilia îl acuză pe Lionel Messi de infidelitate. Direto Do Miolo scrie că starul argentinian și-a înșelat partenera de viață cu o jurnalistă.
Publicația braziliană Direto Do Miolo a scris că starul argentinian Lionel Messi și-a înșelat partenera de viață cu nimeni alta decât jurnalista Sofia Martinez, prezentă mai mereu la meciurile echipei naționale.
Conform publicației menționate, Leo Messi și Antonela Roccuzzo s-ar afla în pragul divorțului, însă o apropiată a familiei neagă în totalitate acest lucru.
Până la acest moment, fotbalistul și partenera sa nu au comentat subiectul.
În luna decembrie, anul trecut, Sofia Martinez a ținut să își arate aprecierea față de Lionel Messi, iar momentul a devenit viral.
Starul argentinian a avut mai multe reacții în timp ce jurnalista îi evidenția calitățile într-un monolog de aproape un minut.
”Nu, nu e nimic adevărat. Leo îi tratează pe toți jurnaliștii foarte bine, cei care se comportă frumos cu el, pentru că îi plac. Singura diferență la mine este că sunt femeie, astfel că pot apărea astfel de lucruri”, a reacționat jurnalista Sofia Martinez.