Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, aflat în centrul unui scandal din cauza internării sale secrete, a comandat şi monitorizat atacurile asupra rebelilor Houthi din Yemen de pe patul spitalului, „cu un set complet de comunicaţii securizate”. Declarațiile au fost făcute de un înalt oficial al Apărării, potrivit CNN.
„Secretarul Austin a dat ordin CENTCOM astăzi să execute atacurile şi le-a monitorizat în timp real cu un set complet de capacităţi pentru comunicaţii securizate”, a afirmat oficialul american citat de CNN și Digi24.
„După atacuri, el a discutat cu Consiliul de Securitate Naţională, preşedintele şi comandantul CENTCOM pentru o evaluare iniţială post-atac”, a mai spus sursa citată.
Oficialul din Apărare a declarat că, de marţi seară până joi seară, Austin a discutat de două ori cu preşedintele Joe Biden şi „a avut mai multe convorbiri telefonice zilnic” cu preşedintele Statului Major Întrunit, Charles Q.
Brown, comandantul Comandamentului Central al SUA, generalul Erik Kurilla, şi cu Consiliul de Securitate Naţională „pentru a discuta opţiunile de răspuns şi execuţie în urma autorizării preşedintelui”.
Oficialul Apărării a mai afirmat că, în ultimele 72 de ore, acesta „a fost implicat activ în supravegherea şi direcţionarea atacurilor din această seară”.
Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată la începutul lunii decembrie. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale în 22 decembrie, s-a întors acasă a doua zi şi a fost apoi spitalizat din nou de la 1 ianuarie din cauza unor complicaţii, inclusiv greaţă şi dureri puternice, scrie News.ro.
Casa Albă nu a fost informată de spitalizarea sa decât joia trecută. Congresul a aflat de situaţie vineri, iar preşedintele Joe Biden a fost informat de diagnostic abia săptămâna aceasta.
Situaţia a stârnit un val de proteste şi s-au înmulţit apelurile pentru demiterea sau demisia lui Lloyd Austin, care devine un ghimpe în coasta şefului statului în plin an electoral.