Mai multe confiscări și mai mulți bani în buget. În 2023, prin dosarele instrumentate de PCCOCS au fost confiscate bunuri și mijloace financiare de peste 160.000.000 lei, bani care au fost vărsați în haznaua statului. Potrivit procurorilor, se atestă o creștere esențială a sumei supuse confiscării față de anul 2022 când aceasta a constituit 5.621.252 de lei.
Conform raportului pentru anul 2023 al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), prin sentințele de condamnare obținute, au fost confiscate bunuri și bani de în valoare totală de 167.862.981 lei.
Sumele de bani virate în contul statului prin sentințele din 2023 au vizat în principal infracțiuni de contrabandă, trafic de droguri și trafic de persoane, fiind dispuse soluții de confiscare în 75 de cauze penale.
Recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune și indisponibilizarea bunurilor infracționale a înregistrat o creștere esențială. Astfel, sumei supusă confiscării în 2021 a constituit 10.925.120 lei, iar în 2022 - 5.621.252 lei.
În curs de investigare de către procurorii PCCOCS și examinare în instanțele de judecată ale altor dosare trimise de către aceștia, rămân aplicate sechestre pe bunuri în valoare de circa 650.000.000 lei. În eventualitatea pronunțării unei hotărâri judecătorești pe cazurile investigate, acestea urmează a fi confiscate în folosul statului.
Per total, procurorii PCCOCS au reprezentat învinuirea de stat în privința a 344 de persoane în vizavi de care au fost adoptate 228 de sentințe, cu o rată de condamnare sau de încetare pe motive de nereabilitare de peste 92%.
Pentru anul 2024, procurorii PCCOCS își propun să depună eforturi concertate pentru combaterea criminalității organizate, inclusiv a celei care implică folosirea tehnologiilor informaționale și a cripto-valutei.