Umorul poate fi o modalitate eficientă de a te promova în carieră, făcându-te să pari mai simpatic şi mai competent. Astfel arară studiul, realizat de cercetători de la Imperial College Business School din Marea Britanie, care a analizat impactul umorului asupra percepţiilor candidaţilor la un loc de muncă şi antreprenorilor, scrie Ziarul Financiar.
În primul studiu, cercetătorii au creat două CV-uri pentru candidaţi fictivi care căutau posturi de reprezentanţi de vânzări. Aceste CV-uri erau identice din punct de vedere al calificărilor şi al experienţei, dar unul dintre ele includea umor în secţiunea privind obiectivele profesionale, în timp ce celălalt se limita la o promovare de sine directă.
Rezultatele au arătat că CV-ul cu umor a avut de trei ori mai mulţi vizitatori pe site şi mult mai multe contacte din partea angajatorilor.
În al doilea studiu, cercetătorii au analizat transcrierile unor interviuri simulate în care candidaţii au folosit fie umorbragging, fie autopromovare simplă pentru a-şi descrie cel mai important moment ca patiser.
Candidatul care a folosit umorbragging a fost perceput ca fiind atât mai prietenos, cât şi mai competent, ceea ce a dus la intenţii de angajare mai mari în rândul participanţilor.
În al treilea studiu, cercetătorii au analizat discursurile din emisiunea de televiziune Shark Tank. Ei au constatat că antreprenorii care au folosit umorbragging au avut o probabilitate semnificativ mai mare de a obţine o ofertă de investiţie de la investitori, în comparaţie cu cei care nu au folosit umor sau au folosit alte forme de umor.
În al patrulea studiu, cercetătorii au confirmat că umorbragging-ul a condus la intenţii de angajare mai mari decât alte forme de umor sau autopromovarea directă.
Autorii studiului sugerează că umorul poate fi o strategie eficientă de autopromovare, deoarece ajută la crearea unei imagini pozitive a persoanei.