Procurorii albanezi i-au acuzat pe fostul prim-ministru şi preşedinte Sali Berisha şi ginerele său pentru fapte de corupţie, din cauza unei tranzacţii imobiliare care implică terenul unui club sportiv, au declarat anchetatorii duminică, 22 octombrie, citaţi de Reuters și Ziare.com.
În rechizitoriul său, procuratura specială pentru combaterea corupţiei şi crimei organizate, cunoscută sub numele de SPAK, a declarat că Berisha şi-a folosit influenţa de premier, din 2005 până în 2009, pentru a exercita presiuni ”pentru încheierea procedurilor de privatizare în favoarea altora, inclusiv a soţului fiicei sale”.
În timp ce ginerele său a fost arestat sâmbătă seară, Berisha este parlamentar şi are imunitate faţă de urmărirea penală. I s-a ordonat în schimb să nu părăsească ţara şi să se prezinte la poliţie.
Procedurile penale au început în 2020, când actualul ministru de Interne Taulant Balla l-a acuzat pe Berisha că a fost implicat în privatizarea terenurilor şi a altor facilităţi sportive aparţinând FC Partizani, din capitala Tirana, care ulterior au fost înlocuite cu clădiri cu mai multe etaje.
Berisha l-a acuzat pe actualul prim-ministru Edi Rama că a orchestrat întregul caz.
”Le-a ordonat procurorilor săi mercenari... Acuzaţiile sunt fără temei şi sunt atacurile politice directe ale lui Edi Rama împotriva mea”, a declarat Berisha reporterilor, sâmbătă seară.
În 2021, Statele Unite au interzis intrarea lui Berisha şi a familiei sale în ţară, spunând că, în calitate de prim-ministru, el a fost implicat în ”acte corupte, cum ar fi deturnarea de fonduri publice şi interferarea în procesele publice, inclusiv folosirea puterii sale în propriul beneficiu şi pentru a-şi îmbogăţi aliaţii politici şi membrii familiei sale”.
Berisha a ocupat funcţia de preşedinte din 1992 până în 1997, imediat după căderea comunismului în Albania, şi cea de prim-ministru între 2005 şi 2013. Acum este liderul celui mai mare partid de opoziţie, Partidul Democrat, dar este implicat în bătălii juridice separate pentru conducerea sa, cu o altă facţiune.