Gigantul tehnologic cu sediul în California (Google) a publicat „Anul în căutare”, o trecere în revistă a celor mai importante interogări globale din 2023, de la momente de neuitat din cultura pop („Barbenheimer”), la decesul unor figuri îndrăgite şi ştiri tragice cu repercusiuni la nivel mondial, potrivit APNews.
Războiul actual dintre Israel şi Hamas a fost în topul tendinţelor în materie de ştiri în 2023, conform datelor globale ale Google, urmat de interogările legate de submersibilul cu destinaţia Titanic care a făcut implozie în luna iunie, precum şi de cutremurele devastatoare din februarie din Turcia şi Siria.
Damar Hamlin (jucător de fotbal american) a fost cea mai importantă persoană în topul Google în materie de căutare în acest an. Jucător al echipei Buffalo Bills din NFL, Hamlin a fost la un pas de a face un stop cardiac pe teren în timpul unui meci din ianuarie, dar de atunci a avut o revenire spectaculoasă.
În lumea divertismentului, „Barbie” a dominat anul acesta tendinţele în materie de filme în căutările Google - urmat de „Oppenheimer” şi de thrillerul indian „Jawan”.
De asemenea, melodia „Idol” a lui Yoasobi a fost cel mai bun cântec în trending pe Google la căutări. Au urmat „Try That In A Small Town” a lui Jason Aldean - care a urcat în topuri după controversele din această vară - şi „Bzrp Music Sessions, Vol. 53” a lui Shakira şi Bizarrap.
Google spune că a colectat rezultatele căutărilor din 2023 de la 1 ianuarie până la 27 noiembrie curent.
Începând din 2004 (când datele privind tendinţele companiei au devenit disponibile pentru prima dată la nivel global), cel mai căutat câştigător al premiilor Grammy din toate timpurile a fost Beyoncé, în timp ce marele fotbalist portughez Cristiano Ronaldo este cel mai căutat atlet, iar cel mai căutat film este „Harry Potter”.