Situația Excepțională în domeniul educațional din Chișinău a fost anulată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, care a menționat că CSE a declarat nule toate deciziile comisiilor locale, întrucât Republica Moldova nu mai este în stare de urgență. Dan Perciun a declarat că este o depășire evidentă a atribuțiilor de serviciu, de aceea se vor adresa la Procuratură și CNA pentru evaluarea deciziei, iar cei care au luat-o riscă să fie sancționați. În replică, reprezentanții Primăriei Chișinău au calificat acțiunile CSE drept „imixtiune în treburile Administrațiilor Publice Locale”.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun a declarat că CSE anulat decizia Comisiei Situații Excepționale din Chișinău prin care „s-a pus pe umerii părinților taxele pentru grupele cu program prelungit” care ar trebui să fie asigurate de autoritățile locale.
„Primăria caută soluții cum să rezolve această situație și soluția pe care a găsit-o este prin Comisia Situații Excepționale municipală care nu are asemenea atribuții, să impună colectarea acestor taxe de la părinți, reasigurând finanțarea din bugetul municipal”, a menționat Dan Perciun.
De asemenea CSE la nivel național a anulat și decizia prin care „în mod absolut abuziv și inexplicabil” a anulat ordinul ministrului Educației, cu privire la încetarea raportului de muncă cu șeful Direcției municipale educație, care ar fi fost promovat în această funcție cu încălcarea prevederilor legale.
„Nu a fost desfășurat un concurs pentru ocuparea funcției și perioada numirii acestuia a fost pe o perioadă nedeterminată. Temei pentru anulările acestei decizii servește depășirea atribuțiilor Comisiei situații excepționale municipale, or această comisie, de principiu, nu are asemenea atribuții: Nu poate declara situație excepțională în educație, nu poate anula un ordin de ministru”, a declarat ministrul Educației.
Potrivit oficialului, ceea ce s-a întâmplat este o depășire evidentă a atribuțiilor de serviciu, de aceea se vor adresa organelor competente pentru a evalua acestă decizie, iar cei care se fac vinovați să fie sancționați.
„Trebuie să aibă loc o ședință a CMC și consilierii locali o să continue să convoace aceste ședințe la care trebuie să se aprobe un buget pentru anului 2024. Ceea ce os ă facem noi în condițiile în care ei încalcă legea, este să ne adresăm la procuratură și CNA. Ceea ce au făcut se sancționează fie penal, fie prin amendă și suspendare din funcție. Mă refer la cei care au semnat aceste acte”, a mai spus Perciun.
În replică, Natalia Ixari, consiliera primarului Capitalei, Ion Ceban, a declarat că: „Ministrul a făcut declarații politice cu privire la activitatea primăriei și CMC, pe diverse subiecte, ceea ce nu ține de atribuțiile ministrului. Calificăm aceste declarații ca imixtiune în treburile Administrațiilor Publice Locale, iar primăria nu este obligată conform legii în multe acțiuni enumerate de ministru. Calificăm aceste acțiuni prin folosirea puterii drept presiuni asupra autonomiei locale. Referitor la alte decizii ale Primăriei Chișinău, vom anunța ulterior.”
Menționăm că, săptămâna trecută, Primăria Chișinău a pregătit o circulară pentru directorii de școli și grădinițe în care îi îndemna să recunoască autoritatea lui Andrei Păvăloi și a declarat stare de urgență în educație în municipiu. Atunci, șeful Direcției Educație al Capitalei, Andrei Pavaloi a declart pentru TV8 că în data de 24 ianuarie a primit un email în care era atașat ordinul privind demisia s-a semnat de către ministrul Educației, Dan Perciun. Pavaloi spune că a rămas nedumerit, după ce în mesaj i s-a indicat ce trebuie să facă.
„ Eu înțeleg toate, dar totuși suntem într-o țară democratică, altfel se întâmplă lucrurile cu întreruperea relațiilor de muncă. Fără semnătură electronică. Nu știu dacă este aplicată semnătura ministrului sau altcineva”, a spus Pavaloi.
Precizăm că, potrivit unui amendament propus de deputații PAS și aprobat de Parlament în 2023, șefii direcțiilor de învățământ din toate raioanele, care nu au fost numiți în funcție conform Codului educației, vor fi demiși. Este vorba despre șefii de direcții la care de la numire în funcție au trecut mai mult de 4 ani, ale celor care nu au fost numiți prin concurs sau au fost numiți în funcție pentru o perioadă nedeterminată. Andrei Pavaloi spune că nu va semna acest ordin și nu va pleca din funcție, deoarece nu se regăsește în categoria de șefi de direcție care trebuie demiși. El susține că a fost angajat de Primărie prin concurs și pentru o perioadă determinată.
Potrivit Ministerului Educației, din cei 35 de șefi de direcție din țară, doar 10 au fost aleși conform cadrului legal și își vor păstra fotoliile. În restul cazurilor vor fi numiți șefi interimari până la organizarea unui nou concurs. Precizăm că Mișcarea Alternativa Națională a depus două sesizări la Curtea Constituțională prin care a cerut anularea modificărilor recente la Codul Educației, deoarece ar fi abuzive. Una dintre ele a fost respinsă, iar cea de-a doua este încă pe rol.