Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul de Externe al Rusiei în legătură cu „decizia nefondată a părții moldovenești din 19 martie de a declara „persona non-grata” unui angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău”. Astfel, drept răspuns, un angajat al Ambasadei Moldovei la Moscova va fi expulzat.
Totodată, partea rusă s-a arătat deranjată în legătură cu decizia de a interzice delegației ruse intrarea în Moldova pentru a participa la cea de-a 34-a sesiune a Conferinței Regionale a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru Europa, care va avea loc la Chișinău în perioada 14-17 mai.
„Drept răspuns la expulzarea unui angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, partea rusă declară „persona non-grata” un angajat al Ambasadei Republicii Moldova în Rusia”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, la sediul ministerului rus de Externe.
„În acest context, diplomatul moldovean a fost informat referitor la declararea unui colaborator al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, persona non-grata pe teritoriul Federației Ruse, iar acesta urmează să revină în țara noastră. MAE își exprimă regretul față de această decizie și reiterează faptul că autoritățile Republicii Moldova întreprind toate măsurile necesare în vederea prevenirii tentativelor de imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova”, a precizat ministerul de Externe de la Chișinău.
Un angajat al ambasadei Federației Ruse a fost declarat persona non-grata și a părăsit între timp țara noastră. Decizia i-a fost comunicată ambasadorului rus Oleg Vasnețov, convocat la MAE marți, 19 martie.
Serviciul de presă al ministerului a spus că ambasadorului i-a fost exprimat protestul în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale ruse pe teritoriul regiunii transnistrene, în pofida dezacordului Chișinăului.