2024 a venit cu demisii în lumea politicii. În discursul de Anul Nou, Regina Margrethe a Danemarcei şi-a anunţat în mod neaşteptat abdicarea, iar modul în care președintele Elveției, Alain Berset, şi-a luat „adio” de la funcţia politică este puţin probabil să fie uitat.
Alain Berset a publicat sâmbătă, când încă era preşedinte al Confederaţiei Elveţiene pentru câteva ore, un videoclip amuzant pe rețeaua X, pentru a-şi marca plecarea din funcţie. Videoclipul îl arată cum ia o pălărie şi dispare, zâmbind, pe un coridor. În timp ce se îndepărtează, politicianul îşi arată bucuria făcând un mic salt. El şi-a însoţit videoclipul spunând „La revedere” în cele trei limbi oficiale ale ţării - franceză, germană, italiană: „Au revoir. Auf Wiedersehen. Arrivederci”.
Alain Berset, în vârstă de 51 de ani, îşi anunţase deja plecarea, spre surprinderea tuturor, în luna iunie, spunând că s-a simţit „bine”. „Să poţi să te retragi în timp ce eşti încă în viaţă este un lucru destul de bun”, a glumit politicianul în discursul său de adio rostit în faţa Parlamentului la 13 decembrie. În acea zi, el i-a cedat locul lui Viola Amherd, care va prelua oficial şefia Confederaţiei pe 1 ianuarie, scrie Digi24.
Iar Regina Margrethe a Danemarcei a anunțat că abdică în discursul său tradiţional de Anul Nou. Aceasta se va retrage oficial de pe tron la 14 ianuarie. „Am decis că acum este timpul potrivit”, a spus Margrethe a II-a.
Ea se află de 52 de ani pe tron. Noul monarh al Danemarcei va fi fiul ei cel mare, prinţul moştenitor Frederik, a anunţat ea duminică, în discursul anual de Anul Nou.
„Peste 14 zile, voi fi regină a Danemarcei de 52 de ani. Un timp atât de lung nu trece fără urmări pentru nicio fiinţă umană - nici măcar pentru mine! Timpul te uzează, iar „zilele proaste” devin tot mai frecvente. Nu mai poţi depăşi aceleaşi lucruri pe care le puteai depăşi cândva”, a spus regina după ce a trimis felicitările de Anul Nou.
„Am decis că acum este momentul potrivit. La 14 ianuarie 2024, la 52 de ani după ce i-am succedat iubitului meu tată, voi renunţa la funcţia de regină a Danemarcei. Voi preda tronul fiului meu, prinţul moştenitor Frederik”, a anunţat regina, potrivit Digi24.
Ulterior, ea şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul şi asistenţa pe care le-a primit de-a lungul anilor, care „au fost cruciale” pentru ca ea să poată îndeplini sarcina de regină a Danemarcei. „Sper că noul cuplu regal va fi întâmpinat cu aceeaşi încredere şi afecţiune pe care le-am primit eu”, a spus suverana daneză. În final, cuvintele obligatorii „Dumnezeu să salveze Danemarca” au fost rostite de o regină Margrethe vizibil emoţionată.
O figură unificatoare şi populară, suverana, care este văduvă din 2018, a suferit o operaţie majoră la spate în februarie, ceea ce a împiedicat-o să apară în public până în aprilie. Aflată pe tron de la moartea tatălui său în 1972, Margrethe, o intelectuală multilingvă, a contribuit la modernizarea treptată a monarhiei. După moartea verişoarei sale îndepărtate, Elizabeth a II-a a Marii Britanii, anul trecut, în septembrie, Margrethe era ultima regină care mai domnea în Europa.
Mai mult de 80% dintre danezi se consideră monarhişti, iar anul trecut, mii de persoane au venit să sărbătorească semicentenarul domniei reginei. „Mulţi dintre noi nu au cunoscut niciodată un alt monarh. Regina Margrethe este însăşi întruchiparea Danemarcei şi, de-a lungul anilor, a pus cuvinte şi sentimente în ceea ce suntem ca popor şi ca naţiune”, a reacţionat premierul Mette Frederiksen într-un comunicat.