Începând cu săptămâna viitoare fermierii și-ar putea primi, în sfârsit, banii promiși în august de Guvern. Cel puțin, asta promit autoritățile. Este vorba despre cele 200 de milioane de lei din Fondul de Rezervă al Executivului. Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură anunță că a finalizat examinarea a peste 2200 de dosare. Banii vor fi oferiți fermierilor care dețin până la 1500 de hectare de terenuri agricole și care au suportat anul trecut pierderi la culturile de grâu, orz, ovăz și alte cereale.
Potrivit AIPA, preliminar suma de 200 de milioane de lei urmează să ajungă la 2 mii 200 de fermieri, care dețin peste 164 de mii de hectare de terenuri agricole. Astfel, fermierii au la dispoziție cinci zile pentru a verifica corectitudinea datelor publicate pe site-ul instituției.
"Am să rog fermierii să deschidă această listă, să verifice corectitudinea datelor fiindcă factorul uman mereu poate să își lase amprenta. În cazul în care potențialii beneficiari nu vor reacționa la notificarea publică a AIPA, aceasta va fi considerată ca acceptată tacit de către potențialul beneficiar și suprafața stabilită va fi calculată ca bază la calcularea cuantumului financiar per entitate".
Ministerul Agriculturii precizează că, în scurt timp, în țară ar putea ajunge și cele 4000 de tone de motorină oferite de România. Secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Vasile Șarban, a explicat de ce întârzie acest ajutor.
"Vă asigur că nu sunt probleme de ordin administrativ, sunt relații între două țări. Statul nu vrea să cheltuie mulți bani cu depozitarea motorinei. Respectiv odată ce ea va veni pe teritoriul Republicii Moldova, în mod de urgență ea trebuie să fie repartizată după niște liste clare care vor fi determinate urmare a examinării dosarelor. Agenția Rezerve Materiale va elabora un grafic clar, unde, cine și când poate reveni după motorina care îi revine".
Amintim că în luna august, după mai multe proteste, Guvernul a decis să aloce 200 de milioane de lei fermierilor din fondul de rezervă. Banii sunt destinați acoperirii pierderilor la culturile de prima grupă în anul 2022.