Armistițiul de patru zile convenit de Tel Aviv și gruparea islamistă Hamas ar putea fi prelungit cu câteva zile, scrie presa străină. De la intrarea în vigoare a acordului, peste 150 de persoane, între care cetățeni israelieni, prizonieri palestinieni, dar și ostatici de alte naționalități, au fost eliberați.
Pe parcursul zilei de ieri, Hamas a eliberat 13 israelieni și alți patru cetățeni străini, printre care și unul rus, în schimbul a 39 de prizonieri palestinieni. De ambele părți, oamenii și-au întâmpinat rudele cu mari emoții.
Tensiunile între părțile beligerante au crescut sâmbătă, iar schimbul de ostatici a fost întârziat când Hamas a acuzat Israelul că ar fi schimbat lista cu deținuți palestinieni și ar fi încălcat înțelegerea. Gruparea islamistă s-a arătat nemulțumită și de ritmul lent în care camioanele cu ajutoare umanitare ajungeau în Fâșia Gaza.
La rândul său, Tel Avivul a infirmat acest lucru și a amenințat că va relua bombardarea Gazei dacă oamenii nu vor fi lăsați să plece. Într-un final, disputa a fost rezolvată în urma medierii Qatarului, Egiptului și intervenției președintelui american. Între timp, premierul Netanyahu propune o prelungire de o zi a „pauzei” pentru fiecare tranșă suplimentară de 10 ostatici eliberați.
„Iată și circumstanțele în care este posibil să eliberăm în fiecare zi suplimentară încă zece ostatici. Acest lucru este binevenit. În același timp, i-am spus și președintelui Biden că atunci când vom trage linia, vom reveni cu toată forța pentru a ne atinge obiectivele: eliminarea Hamas, asigurarea faptului că Gaza se întoarce la ceea ce a fost și, desigur, eliberarea tuturor ostaticilor noștri.”
Din informațiile obținute pe surse, agenția AFP a scris că Hamas ia „informat pe mediatorii” din Qatar şi Egipt că grupări armate care țin ostatici israelieni în Fâșia Gaza sunt de acord să prelungească actualul armistițiu cu două până la patru zile” și că ar putea să fie asigurată eliberarea a încă 20 până la 40 de deținuți israelieni.
Acordul temporar de încetare a focului, mediat de Qatar, a început vinerea trecută și ar urma să se încheie astăzi seara. În total, Gaza și-a asumat angajamentul de a pune în libertate 50 de ostatici israelieni, iar Tel Aviv-ul de a trimite acasă 150 de femei și copii palestinieni deținuți în închisorile israeliene.
ONU a anunțat că de la intrarea în vigoare a armistițiului, peste 200 de camioane cu ajutor umanitar au ajuns în enclava asediată. Locuitorii din Gaza au primit combustibil, alimente, medicamente și apă.