Străzile, trotuarele și curțile de bloc din Capitală continuă a fi deszăpezite. Primarul Ion Ceban susține că serviciile municipale au muncit toată noaptea și inclusiv de dimineață. În același timp, chișinăuienii sunt îndemnați să fie precauți la drum, fiindcă pericolul de ghețuș persistă.
Cel mai complicat este de a interveni pe trotuarele înguste, scări și drumuri spre unele curți, deoarece toată munca se face manual, spune primarul.
Astfel, la această oră continuă să se circule în condiții de iarnă, iar cetățenii sunt atenționați să evite unele străzi.