Șapte bărbați din România și unul din Moldova au fost reținuți de poliție după ce ar fi tratat cu cruzime mai mulți câini. Proprietarii își înregistrau animalele, contra taxei de 100 euro, pentru a participa la campionate ilegale de luptă, în orașul Nisporeni.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), animalele erau instigate de către 40 de participanți și spectatori, din Moldova, România și Bulgaria, să-și atace adversarul. Astfel, patrupezii se alegeau deseori cu diverse leziuni.
În noaptea de 20 ianuarie, oamenii legii au intervenit în forță pe un teren de la marginea orașului Nisporeni, unde se desfășurau lupte ilegale între câini. În cadrul investigațiilor au fost implicați: procurori PCCOCS, inspectori ANSA, angajați MAI, veterinari de la Poliția de Frontieră și angajați de la „Fulger”.
Specialiștii veterinari au acordat asistență medicală câinilor la fața locului și au preluat cinci dintre ei, pentru îngrijiri. Caninii sunt de rase din Asia Centrală – Volcodav, Cangal și altele.
Procurorii PCCOCS urmează să cerceteze probele pentru continuarea desfășurării investigațiilor, timp în care bărbații beneficiază de prezumția nevinovăției. Concomitent cu acțiunile de urmărire penală din Moldova, au avut loc peste 20 de percheziții și în România (în județele Gorj, Dolj, Mehedinți, Hunedoara,Timiș și Argeș), pentru deconspirarea tuturor participanților.
În Moldova, luptele ilegale între câini se desfășoară în lipsa unei legi de protecție a animalelor, ceea ce reduce din duritatea pedepsei - amendă de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoane fizice, potrivit Codului contravențional. Iar atunci când cruzimea față de animale a cauzat mutilarea sau decesul lor, Codul penal prevede amendă de la 37.500 la 67.500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, ori chiar închisoare de la 1 la 3 ani.