Mai multe autocamioane din UE, cu o vechime de peste 12 ani, erau vămuite ca „noi” în Republica Moldova ilegal, în acte fiind indicată o vechime mai mică. Oamenii legii au desfășurat șapte percheziții la Chișinău și au ridicate trei autocamioane și bunuri, precum purtători de informații și înscrisuri de ciornă.
Potrivit PCCOCS, în schema ce a provocat un prejudiciu de peste un milion de le statului au fost implicați un agent economic, un agent de la Agenția Servicii Publice și un broker. Cei trei au vârstele cuprinse între 44 și 62, sunt cetățeni ai Republicii Moldovei și sunt cercetați în libertate
Schema funcționa din 2022. Au fost reduse ilegal sumele achitate la stat pentru autocamioane importate, prin neachitarea accizei. Drept urmare, statul a fost prejudiciat cu peste 1.000.000 lei. Pentru ca să-și camufleze schema pusă pe roate, aceștia totuși le vindeau la prețul de piață (indicând și în certificatul de înmatriculare o vechime mai mică).
Direcția control ulterior din cadrul Serviciului Vamal a emis decizii de regularizare pentru autocamioanele depistate ca fiind declarate eronat, iar prejudiciul de peste un 1.000.000 lei, urmează să fie achitat în bugetul de stat.
Acțiunile de urmărire penală continuă, întru elucidarea tuturor circumstanțelor și identificarea și altor persoane, complici la comiterea infracțiunii, precum și a altor mijloace de transport introduse fraudulos pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.